Lumea aștepta cu sufletul la gură o veste, o știre, ceva, ceva ce se lăsa așteptat. Ploaia începuse să cadă încet, frumos, dincolo de tunetele violente care sfărâmau apăsarea. Într-un fle ciudat, oamenii erau împărțiți, distribuiți cu toții într-o singură parte a gării, cealaltă fiind pustie.

La un moment dat o voce bubuie cu putere, spărgând liniștea:

– Trenul personal XXXX din direcția Timișoara spre Târgu Jiu (?) are o întârziere de 60 de minte de la ora sosirii.

În fundal:

– Băgați-ai, scoateți-ai, etc…

Apoi:

– Trenul personal YYYY din direcția Arad spre Teiuș are o întârziere de 60 de minte de la ora sosirii.

Alții, tot în fundal:

– Băgați-ai, scoateți-ai, etc…

Apoi:

– Trenul accelerat 1766 Timișoara Nord – Iași, are o întârziere de 30 de minte de la ora sosirii.

În cor:

– Aaaaaaaaaaaa. Fir-ar să fie.

Depresia colectivă s-a instalat uniform în gară.