Despre Untold, la rece

Anul acesta, la ediția a treia, am ajuns și eu la Untold. Și, pentru că mi-a plăcut în mod deosebit – exceptând muzica, pentru că nu sunt un fan al genului – țin să mă leg de alte alte aspecte ale festivalului.

  1. Prima zi de Untold este una la care poți să mergi cu toată familia, indiferent de preferințele muzicale, pentru că festivalul merită a fi explorat. Cel puțin, noi asta am făcut în prima seară, am explorat și, pe alocuri, am dansat. Ca idee, ediția de anul acesta a fost organizată ca un fel de bâlci science-fiction, așa cum vedeam noi în filmele futuristice ale anilor 90: statui LED, lasere, lumini prin copaci, bobine Tesla, Ferris wheel, hamace prin copaci etc.
  2. Despre muzică, nu pot să mă pronunț, cu o excepție. Dragă Alexandrina, dacă ții un concert la Untold, și începi reprezentația cu o piesă în limba rusă, consider că îți bați joc de mine și de noi, pentru că noi, în România, nu trăim și nu simțim rusește. Asta, unu la mână. Doi la mână, dacă se aude rău, nu băga arii. Și trei la mână: o jumătate de concert ai evitat cuvintele și ai băgat arii, iar din cealaltă jumătate de concert ai făcut o varză cântând o jumătate din timp în rusă, ceea ce înseamnă că doar un sfert din concert ți l-ai ținut în limba română. Te scot de la inimă.
  3. Organizarea a fost impecabilă:
    1. Echipele de curățenie au lucrat non-stop, fie că spălau WC-uri, fie că strângeau sau duceau gunoiul.
    2. Intrarea s-a făcut relativ rapid, în sensul în care, dacă-ți făceai checkin electronic, procedura dura destul de puțin. Astfel, în ciuda unei mari aglomerații la intrare, cortul de checkin avea în jur de 20 de ghișee, la care se stătea doar câteva secunde.
    3. Numărul de toalete și de comercianți a fost corespunzător, în sensul în care nu stăteai mai mult de câteva minute la coadă.
    4. Din păcate, organizarea fost impecabilă și la luat banii, pentru că deși încărcarea brățărilor se putea face și electronic, folosind un card de plată, restituirea se poate face doar în cash, doar până diseară, doar în perimetrul festivalului și doar cu brățara. Ceea ce înseamnă că un procent important de oameni nu își vor recupera banii blocați pe brățările Visa emise de Banca Transilvania care, de astăzi, vor avea în mintea mea eticheta de țepariAsta mi se pare o țigănie supremă, mai ales că li s-a întâmplat invitaților mei: 121 de lei blocați pe un card, care nu vor fi recuperați, deși pentru Untold au cheltuit: 800 de lei avion, 830 de lei bilete, 100 de lei alte forme de transport, 300 de lei mâncare, 200 de lei cheltuieli auxiliare. Deci vreo 2200 de lei. Acum, și cu țeapă, să mai mulgem puțin.
  4. Chiar și autoritățile s-au organizat bine:
    1. Transportul public a funcționat corespunzător, chiar dacă nu toate vehiculele spre concert aveau aer condiționat.
    2. Poliția a fost prezentă, dar discretă.

Totul, mai puțin metoda de returnare a banilor neconsumați, a fost în regulă sau peste așteptări și, dacă n-ar fi fost țigănia asta de final, v-aș fi recomandat să veniți la anul. Din păcate, acesta este un compromis pe care nu pot să-l mai fac.

3 Comentarii

  1. Just a fan 08 august 2017 la 01:57 - Raspunde

    Pentru ca e mult prea greu atunci cand iesi ultima oara din festival sa stai un minut sa-ti iei banii. Oribil de greu, munca de Sisif nu alta.

    • Robin Molnar 08 august 2017 la 09:43 - Raspunde

      Firește că nu e greu, cu o condiție: să știi că banii se eliberează doar manual. Ceea ce, dacă ai făcut toate operațiunile prin in-town.eo, nu este cazul.

  2. Malin 09 august 2017 la 07:37 - Raspunde

    Am si eu niste nelamuriri.
    1. Daca tot a fost asa SF, pe ucenicii lui Lucifer i-ai vazut pe acolo ca asa zicea ceva popa?
    2. Cine-i Alexandrina si ce e rau in a canta in limba rusa? Nu cred ca e normal sa le negam si sa le denigram unora identitatea culturala sau chiar cultura in baza unor patimi politice.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.