Cu tagul: untold

  Despre Untold, la rece

Anul acesta, la ediția a treia, am ajuns și eu la Untold. Și, pentru că mi-a plăcut în mod deosebit – exceptând muzica, pentru că nu sunt un fan al genului – țin să mă leg de alte alte aspecte ale festivalului.

  Calif la Untold

După cum știți, concediul ni l-am petrecut în frumosul oraș București, unde ne-am simțit grozav. Dar, după cum probabil intuiți, nu am reușit chiar tot ce ne-am propus. Astfel, bună potrivire pot spune acum, într-un din seri, am vrut să ieșim și să luăm cina la Calif, un c

  O nouă industrie la Cluj

Trenurile InterRegio vor opri la Bonțida pentru preluarea traficului estimat cu prilejul Festivalului Electric Castle. Ursus a lansat un nou sortiment de bere, Ursus Untold, special pentru festival. Kaufland organizează la Cluj un camping, cu tot cu magazin, pentru gașca pe care o trimi

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.