DNA nu este bun pentru stocarea datelor

Nu este stabil nici la citire, nici la scriere, și nici nu este imun la perturbațiile de mediu. Desigur, folosirea DNA pentru a stoca date este interesantă, doar că nu este nici practică, nici rapidă și nici sigură. Da, poate că ar putea fi, dar nu prin folosirea DNA-ului în aceeași manieră în care-l folosește și natura.

Dacă, de exemplu, am stoca câte un bit de date în fiecare nucleozidă (A, G, T, U), spațiul fizic ocupat de date ar fi cu mult mai mare decât, de exemplu, spațiul fizic ocupat pentru stocarea unui bit magnetic pe disk, iar dacă facem abstracție de asta, aș vrea să văd cum am putea stoca, de exemplu, un șir de zero, adică un șir lung de valori nule, aspect care există în practică.

De asta zic…

3 Comentarii

  1. Mihai Todor 10 iulie 2016 la 00:05 - Raspunde

    Moșule, nu prea ai gândit-o pe asta și mă simt nevoit să-ți combat argumentele.

    “Dacă, de exemplu, am stoca câte un bit de date în fiecare nucleozidă (A, G, T, U), spațiul fizic ocupat de date ar fi cu mult mai mare decât, de exemplu, spațiul fizic ocupat pentru stocarea unui bit magnetic pe disk” – Din câte știu, doar în memoria de tip flash avem densitatea suficient de mare pentru a ajunge la dimensiuni moleculare. Dar, spre deosebire de discuri și de memorie flash, în ADN avem beneficiul de a stoca date în 3 dimensiuni, pe când pe disc putem stoca doar pe suprafața sa. Din acest motiv, ADN-ul este o soluție mult mai eficientă.

    “aș vrea să văd cum am putea stoca, de exemplu, un șir de zero, adică un șir lung de valori nule, aspect care există în practică” – Foarte simplu, folosind o schemă de codificare. De exemplu: Chinese University of Hong Kong used Quaternary number system to transform the information for mapping it to nucleotides. First they obtained ASCII vale of the information and used the mapping table 0=A, 1=T, 2=C and 3=G for the formation of nucleotide strand. In this method of encoding nucleotides the number of binary bits used for representing the digital information was same as the nucleotide strand.

    “Nu este stabil nici la citire, nici la scriere, și nici nu este imun la perturbațiile de mediu” – No problem. De asta a fost inventată tehnica de corectare a erorilor Reed–Solomon. Mai ții minte memoria RAM de tip ECC? 😉 În plus, putem construi un mediu artificial de stocare, unde ADN-ul își va păstra structura o perioadă extrem de lungă: by encapsulating the DNA within silica glass spheres via Sol-gel chemistry, the researchers predict error-free information recovery after up to 1 million years at -18 °C and 2000 years if stored at 10 °C.

  2. Alina M 16 iulie 2016 la 17:56 - Raspunde

    1. Ar trebui să zici ADN pentru că DNA ne duce cu gândul la cu totul altceva.
    2. Ai scris aminoacizii esențiali din ARN, nu din ADN. Schimbă uracilul cu citozina.

  3. Mihai Todor 19 iulie 2016 la 11:18 - Raspunde

    Se pare că TU Delft a găsit o metodă de a folosi atomii pentru a stoca date: https://science.slashdot.org/story/16/07/18/2351208/researchers-develop-atomic-scale-hard-drive-that-writes-information-atom-by-atom

    Totuși, nu mi-i clar dacă pot folosi structuri tridimensionale (probabil că nu)…

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.