Idei ecologice pentru oraşul tău – leapşă
Cineva a ajuns la mine pe blog după o astfel de căutare pe Google. De aceea cred că ar fi frumos să încercăm să răspundem împreună unei asemenea întrebări. Aşadar, o punem de-o leapşă.
Idei ecologice pentru oraşul meu:
- Procesarea (aruncarea, depozitarea, prelucrarea) selectivă a gunoaielor (urmează să se introducă, nu se ştie când).
- Curăţarea spaţiilor verzi de pe teritoriul municipiului (se face, dar mai sunt zone unde nesimporcii aruncă gunoiul unde le trece prin scăfârlia aia goală).
- Amenzi pentru cei ce nu respectă curăţenia.
- Montarea unor filtre de gunoi pe râurile ce trec prin localitate (doar se ştie că momârlanii sunt oameni civilizaţi care nu aruncă gunoiul unde le trece prin cap) şi curăţirea periodică a acestor filtre.
- Controale şi sancţiuni la agenţii economici care nu depozitează corect deşeurile sau care nu respectă normele de mediu.
- Să nu se mai reducă din spaţiul verde, chiar din contră.
- Să se instituie o taxă pe poluare. În zonele miniere minerii primesc bonuri de cărbune şi se încălzesc cu e în sobe ineficiente. Alţii fac foc de lemne în sobe la fel de ineficiente. Problema este că iarna toată zona pute a fum. Ar trebui să descurajăm chestia asta, fiindcă degeaba ţi-e cald dacă ai plămânii varză.
Cam atât mi-a trecut acum prin cap.
Leapşa merge mai departe la: Cipoc, Codrutza, Clawd, Florin, Lirca, LittleDot şi oricine mai vrea să o preia. Nu uitaţi, aici vă puteţi înscrie la lepşile viitoare.
ATENŢIE! Dacă cititorii fără blog sunt interesaţi pot să joce şi ei lăsând un comentariu mai jos!
Vin cu o propunere de bun simţ: toată lumea să arunce gunoiul menajer în recipiente închise (saci legaţi, etc.), ca am văzut că e o nouă modă ca fiecare bloc să aibă containerul lui la stradă, să vină maşina să-l golească direct. Ei bine, până vin cei de la salubrizare, tot gunoiul ăla îţi mută nasul, să nu mai spun că e focar de infecţie sau că nu îţi mai vine să te plimbi prin oraş. Eu chiar nu înţeleg de ce trebuie să avem containere de gunoi la botul calului. Să se înfiinţeze centre şi fiecare să meargă la cel mai apropiat centru, dar până atunci hai să nu mai golim direct conţinutul găleţii de gunoi în containerul care stă cu capacul deschis tot timpul.
😆 Nu ştiam că mai sunt oameni care nu folosesc sacii de pungă. 😆 Containerele trebuie să fie la botul calului pentru că altfel leneşii ar arunca gunoiul pe geam. :s
Nesimtitii (si nu neaparat lenesi) oricum arunca pe geam. Chiar in cap nu am primit nimic, doar pe langa si pe masinile oamenilor care mai vin la mine.
In legatura cu pungile – poate ar trebui sa fie mai solide, pentru ca se poate intampla sa se rupa cand o arunci la ghena… si daca se intampla asta, clar nu plonjez dupa ea sa-i trag o lipeala sau sa o pun intr-alta intreaga… nici n-as incapea pe acolo :side:
😆 Da, am observat şi eu că-s cam rahitice plasele alea. 😆
Bine că primeşti trackback… :angry: :whistle:
Oricum, cu un delay considerabil… se făcu \”ză leapşă\”.
:s Nici mie nu-mi place că nu am trackback. :s
Jet îți iei tu la mine pe blog. Cum îți permiți să-mi vorbești așa în propria-mi casă? Hai, bagă marș și joc de glezne.
Tocmai aveam un proiect la bio despre asta. Aveam şi eu ideile cu gunoiul şi atât. Mi-a ajutat articolul. =D gratzie.
=D Se scrie: grazie, fără \”t\”. Con molto piacere. =D