Design greşit
Nu ştiu cine stabileşte dimensiunile ambalajului plicului de vegeta granulată de la Magy, dar, după părerea mea, este un grup de risipitori. Din natură am învăţat că totul trebuie să aibă un design minimalist, pentru a evita risipa de resurse.
Adică no, iau un plic şi-l împăturesc în două, iar conţinutul stă corect, în jumătate de plic. La ce naiba au făcut plicul aşa de mare eu nu pot să înţeleg. Mie mi se pare o risipă de folie de aluminiu (măcar de s-ar recicla şi la noi), o risipă de energie electrică (necesară topirii şi prelucrării cantităţii de aluminiu), de timp (necesar procesării plicurilor, care stau pe o bandă rulantă şi având lungimea asta încap numai un anumit număr – suprafaţa benzii fiind fixă) şi, în final, de bani, din motivele enunţate.
Nu ştiu ce îmi scapă.
ma dar ai si tu niste intrebari din astea existentiale mai ceva decat ale mele.
N-am raspuns la intrebarea ta dar poate ai tu la a mea
Intrebare : De ce pilotii kamikaze purtau casca?
😆 Din acelaşi motiv pentru care injecţiile letale sunt sterile. 😆
Poate purtau cască pentru a ajunge întregi la ţintă. Dacă li se întâmpla ceva pe parcurs din cauză că nu aveau cască şi apoi nu mai puteau lovi?
Sau poate aşa vor soldaţii să moară, în echipament standard.
😆 Exact, este o procedură standard. 😆
1. Lasă impresia că e mai mult conţinut. Dacă firmele concurente au acelaşi gramaj în ambalaj mai mare, cumpărătorul va prefera concurenţa. Aşa că nimeni nu micşorează ambalajul.
2. Ca să nu se zdrobească granulele, ca la chipsuri, care de-aia sunt puse în pungi mai mari.
😆 Deci, până la urmă, mărimea contează… 😆
Molnar Robin @ pe asta n-a stiam
Alice Margot @ Am auzit explicatia asta de o gramada de ori dar nu o cred. Ai vazut cum aratau castile pilotilor? Nu prea ofereau protectie . Poate doar protectie fonica. Si daca stau si ma gandesc ca de obicei urcau mahmuri la \”volan\” ………
Cred ca nu isi dadeau seama de fapt
😆 Ideea este că ei trebuiau să moară ca soldaţi, în echipamentul de soldat ce include şi casca. 😀
Eu explicaţia asta am încropit-o pe loc, n-am stat să caut ce zice lumea. Nu ştiu cum arătau căştile piloţilor, dar poate intenţionat nu ofereau protecţie. Ce sens ar fi avut să aibă craniul întreg şi corpul praf? Aşa poate mureau instantaneu, nu se mai chinuiau minute sau ore. Zic şi eu.
😆 Oricum, numai ei ştiau care e ideea cu casca aia… 😆
Încă o explicaţie: poate nu vroiau să moară şi se agăţau de orice speranţă.
mda …
pai in casca nu au echipamentul de comunicatie (casti+microfon) ? Nu e mai logic ?
Noroc cu unii oameni care mai gândesc… :whistle:
😆 314ra2, mă bucur să văd că te simţi mai bine! Însănătoşire grabnică. 😆