Insolvența CEH

Complexul Energetic Hunedoara și-a cerut intrarea în insolvență. Nici nu e de mirare, la cât se fură din CEH și la cât de prost se face management…

CEH nu poate fi salvat cât timp este condus de aceiași oameni care au băgat CNH în groapă vreme de 25 de ani. Mă și mir că ministrul Georgescu încă nu a demis mai multe persoane din consiliu de administrație, dar sper că viitorul administrator judiciar al CEH va face curățenie.

Sunt câteva nume care de 25 de ani se perindă pe la conducere și care, în ciuda tuturor bunelor intenții, nu mai au ce căuta să „consilieze” pe la CEH: Surulescu, Jujan, Melczer (proaspăt venit la CEH de la Gerom Petroșani) și mulți, prea mulți alții, care știu pe unde se scurg banii și nu stopează hemoragia financiară dintr-o companie falimentară…

Repet, ca să evidențiez, nu poți scoate mineritul din groapă folosind aceiași oameni care l-au și îngropat, iar acum miza este și mai mare, pentru că minele au și două termocentrale (Paroșeni, Mintia). Astfel, condusă într-un viitor incert de către fantomele trecutului, asupra companiei va plana mereu riscul falimentului.

80% din conducerea CEH îndeplinește condițiile pentru pensioare. Nu-i interesează, deci, ce va face CEH peste doi ani, sau cinci, și doar o lălăie în post cât se mai poate, ca să mai tragă un ban la ei, fără a le oferi nicio perspectivă de viitor acelora care, totuși, nu pot să iasă la pensie.

În fine, sper că domnul Georgescu va citi acest scurt text sau că, măcar, cineva îi va transmite doar atât: CEH va putea fi păstrat pe linia de plutire doar dacă vechii cârmaci vor fi debarcați. Inclusiv cei din eșaloanele 2 și 3, adică.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.