Întrucât locul meu era ocupat de o șleahtă de nesimțiți, mi-am găsit un loc în compartimentul vecin. Acolo era un om cu o aură mai de grabă ambiguă, atât pentru că nu-mi putea da seama dacă este bărbat sau femeie, cât și dintr-un alt motiv.

Cel de-al doilea motiv îmi era necunoscut, inițial, dar discutând cu omul respectiv, mi-am dat seama de niște chestii. În primul rând, avea un aer bolnăvicios și știam că are o suferință, dar nu știam exact ce.

Omul cu pricina era un băiat de clasa a XI-a din Suceava cu niște trăsături mai de grabă de fată. Mergea la Timișoara din ce mi-a spus.

Apoi a precizat că nu chiar la Timișoara ci lângă. Îl întreb:

– La Buziaș?

[Face ochii mari de surprindere] – Da.

– La doamna Margit Șerban?

[Complet uluit:] – Da.

– Și cum îi acolo?

– Dacă nu era doamna profesoară, acum eram în scaun cu rotile și nu puteam să merg.

N-o să mă dau viteaz, cumva instinctual am simțit că omul suferă de ceva destul de grav, dar când mi-a confirmat mi s-a oprit inima în mine și mi s-a făcut părul măciucă.

Vreau, după cum probabil ați înțeles, doar să evidențiez un joc al destinului. Aseară am auzit despre doamna doctor, acum am văzut o minune de-a ei.

Vă spun, omul se simțea destul de bine și în ciuda unor destul de dese pierderi de fir al discuției, probabil induse de un șoc emoțional, era perfect OK.