Jur că n-am nimic cu moldovenii
Jur că n-am nimic cu moldovenii pentru că și ei sunt oameni. Dar majoritatea sunt ca niște barbari, pe cuvântul meu dacă vă mint.
Cum călătoresc opt ardeleni? Stau fiecare la locul lui, fiecare cu bagajul deasupra capului. Cum călătoresc patru moldoveni? Fiecare stă pe unde are chef sau pe unde apucă, dar toți au câte trei, patru bagaje voluminoase.
Îmi venea să urlu astăzi pe tren, pe cuvânt dacă vă mint. Sunt un om civilizat, dau bună ziua, dar acum îmi venea să urlu:
– Bă, lasă naibii mobila și n-o căra după tine când mergi cu trenul o jumătate de țară. Nu trebuie să arăți că ai prosoape și săpun, așa că nu le lua cu tine de la Iași la Timișoara și retur. Puii mei, sunt sigur că și gazdele tale au. Și când pleci lasă naibii bateriile de la baie, hârtia igienică și țiglele de pe cotețul lui Grivei, că nu-ți trebuiesc. Și, oricum, nu poți să le cari, că n-ai unde, după ce ai luat până și florile de varză din grădină să le plantezi la tine. Și scoate-l pe Rex din straiță când vorbesc cu tine!
Vă jur, vă jur că n-am nimic cu moldovenii, dar bătrânii sunt bolnavi și trebuiesc tratați. Cum naiba să cari trei seturi complete de haine pentru toate cele patru anotimpuri? Și două duzini de pui de găină, pui de o zi, pentru fiecare membru al familiei?
Da, am observat și eu asta și mă deranjează la culme. De obicei le spun politicos „Nu vă supărați, acela e locul meu”, așteptând să se simtă și să se mute. De fiecare dată primesc replici de genul „Sunt destule locuri libere”. Moment în care îi invit scurt să-și aleagă unul dintre celelate multe locuri libere. O singură dată mi s-a întâmplat să nu zic nimic, aveam loc lângă ușă, cu spatele la locomotivă. O tanti moldoveancă îmi ocupase locul, naiba știe de ce, o fi auzit că ăla o fi mai sigur în caz de accident sau cine știe ce altceva. M-am așezat frumos pe un loc liber de la geam, iar la stația următoare s-a urcat o altă tanti ce mergea tot la Iashington. Și-mi spune că la geam e locul ei. Și normal că am expediat-o rapid să negocieze cu prima tanti eliberarea locului meu dacă vrea să stea la geam. După cum mă așteptam, cele două doamne au legat o prietenie pe cinste, că n-aveau încotro, trebuiau să meargă împreună o bună bucată de drum, iar eu am rămas la geam. Nu, nu m-am uitat pe geam, doar am citit o carte și mi-am sprijinit cotul pe marginea ferestrei, mă ajută să mă relaxez când mi se înțepenește spatele.
P.S. Mi s-a întâmplat anul ăsta să stau în compartiment cu o tânără încântătoare care mergea la Suceava. Avea două genți micuțe care erau așezate deasupra, în dreptul locului ei, pe cuvântul meu. Civilizată, liniștită, citea o carte. Nu a dat drumul la manele, nu a spart semințe, nu a vorbit la telefon trei ceasuri. Mai vreau moldoveni de-ăștia.
Oh, dar tinerii până în 40 de ani sunt chiar OK, parcă încercând să compenseze prin civilizație și bun simț necioplirea bătrânilor, nu așa. E chiar o plăcere să vorbești cu mulți: unii au pasiuni interesante (literatură, jurnalism, păsări), alții au o educație care le permite să fie oameni și să aducă cinste familiilor lor și lista poate continua. Nu cu tinerii am o problemă, ci cu bătrânii. :))
Sunt sigură că nici cu bătrânii nu ai nimic…ci cu comportamentele necivilizate…
Da, n-am nimic cu ei. Așa erau vremurile când s-au format, așa au rămas. Pe de-o parte înțeleg, pe de o alta, însă, mi-a sărit muștarul când o tanti de-asta cu cinci bagaje se plângea că e prea aglomerat trenul…
Dapai sa zici mersi ca nu or luat ceaunul de alama si chiuveta din bucatarie dupa ei 😀
=)) Eh, nu? N-a rămas piatră pe piatră, pe bune.