Nu sunt ironic. CCR a decis că legea care permite, în ultimă instanță, eutanasierea maidanezilor este una constituțională. De acum, bieții câini nu vor mai suferi de foame, de boală și de frig, în cumplit de geroasele ierni de pe la noi.

Era o duduie ieri, în București, care spunea că fiecare bloc ar trebui să aibă un câine. O inepție inumană, dacă mă întrebați pe mine, că-n timp ce iubitorii de animale stau la căldurică, la -20 de grade Celsius, câinii stau în ger.

De aia spun, mă bucur pentru maidanezi, că fie vor fi luați acasă, fie vor trăi bine măcar timp de două săptămâni (și până la șase luni, dacă sunt pui, că legea nu permite eutanasierea cățelelor cu pui mai mici de șase luni, și nici a puilor), după care vor fi adormiți și nu vor mai suferi, cum se întâmplă acum.

De aceea, mă bucur că măcar unii vor fi luați în case și înfiați de familii iubitoare, tratați corespunzător, iubiți și cu îngrijire medicală asigurată.

Sunt foarte mulți cei ce afirmă că bietele animale au sentimente. Este posibil. Eu cred că și câinii au un fel de suflet, nu chiar uman, dar nici nu sunt imobili emoțional, ca plantele. Tocmai de aceea, din cauza condițiilor mizere și a lipsei de perspectivă, unii câini se sinucid, așezându-se sau aruncându-se în calea roților.

Poate părea absurd, ridicol chiar. Dar dacă putem să le conferim câinilor un atribut uman, de ce nu l-am putea oferi și pe celălalt? Adică, dacă au sentimente, putem conchide că au și demnitate? Or, dacă au demnitate, putem cădea de acord că singurul mod demn în care poți trata un câine este să-i oferi un cămin?

Oricum, ca idee, cele două săptămâni de viață bună sunt mult mai mult trai bun decât, în condiții rezonabile, acei căței ar fi putut spera.

Și mai e ceva, începem și noi să facem o țară pentru oameni, că până acum era așa, o țară pentru toate dobitoacele, de mă și mir că la noi vacile nu-s sfinte, să umble nederanjate și sictirite prin oraș, cum mișunau porcii printre blocurile cartierelor mizere, cu nu mai demult de un deceniu în urmă.