Venisem de la muncă să îmi iau pantofii ca să merg la cursul de tango (evident, mi-i uitasem acasă, de două ori, azi). Urc de la parter la etajul întâi şi brusc de tot mă loveşte un damf de pui pane de m-a luat cu frisoane pe coloană şi era să leşin, nu altceva.

Pfuai, atât de bine mirosea că parcă simţeam carnea de pui cea fragedă topindu-se la mine în gură, cu acea crustă delicioasă şi bolnăvicios de îmbietoare. Am crezut că leşin de poftă, nu altceva, şi-mi tremurau genunchii astfel încât mă târam pe scări ca ultimul fomist. Asta ca să nu mai spun că săptămâna trecută cineva de pe scară a gătit merluciu pane, moartea mea…