Mergeam pe stradă cu treabă prin oraş. Într-un anume loc din centru este un tip care cântă la acordeon. Să zicem că am o relaţie interumană normală cu omul respectiv. Adică no, ne mai salutăm, când am mărunt îi dau, etc.

Şi ieri i-am dat ceva mărunţiş că-i ştiu situaţia (nu îi bea). Îmi rezolv ce aveam de rezolvat şi mă întorc spre casă pe aceeaşi rută. Şi mă opreşte. Şi începe să-mi povestească cum că nu ştiu ce pietre nu i-s bune la acordeon, că nu-s originale şi aşa mai departe şi că dacă pot să-i dau 10 lei. Atunci m-am întristat, gândindu-mă:

– Bă, poate ar trebui să te mulţumeşti cu cât pot să-ţi ofer.

Asta este. Ceva s-a schimbat atunci în mine şi de-acum nu o să mai fie la fel.