Nu dați bani la cerșetori

Nu-i așa că este impresionantă povestea fiecărui cerșetor? Orfan de la cinci ani surdo-mut, cu șapte frați și mai știu eu ce. În acest articol aș vrea să documentez o chestie foarte evidentă: banii dați cerșetorilor pentru mâncare nu vor fi folosiți conform scopului.
Vă tot spuneam că este un cerșetor, același cerșetor, pe trenurile 1828 (Cluj Napoca – Deva) și 1766. Și vă spuneam că am făcut o reclamație la CFR cu privire la faptul că prea mulți cerșetori umblă prin trenurile astea și că, mai mult, vineri mergeam să dau cu subsemnatul.

Faza, în ansamblu, a fost cam așa. Am făcut reclamația duminică seara. Miercuri am primit răspuns de la CFR. Vineri dimineața domnul inspector Sas de la poliția TF Alba a încercat să mă sune, dar n-a reușit fiindcă eram într-o ședință. În schimb, am reușit să răspund când m-a sunat domnul comisar Marcu.

Astfel, am stabilit ca in aceeași zi să mă întâlnesc cu domnul inspector Sas pe acceleratul 1828 (o practică uzuală, ca să nu fie nevoie să merg până la secție), dumnealui venind în întâmpinarea mea de la Câmpia Turzii până spre Alba Iulia, ca să avem timp suficient pentru declarația mea. Mi s-a părut foarte modern și maleabil din partea dumnealor.

No, cum declaram eu pe foaie toate cele semnalate, când eram chiar la final, la paragraful acela standard cu care spune că aceasta este declarația mea pe care o susțin și o semnez personal, bla, bla, bla, numai ce unul dintre subiecții declarației mele, cerșetorul acela pe care îl văd mereu, trece prin fața compartimentului unde dădeam eu cu subsemnatul.

Domnul inspector Sas se ridică și mi-l bagă pe ăsta în compartiment. Îmi pare rău că n-am filmat-o, că a fost dură. Deci trece gagiul pe lângă noi, mă vede cu foaia și cu pixul în mână cum declaram și se oprește panicat. Era genul acela de teamă carnală care oprește gazela în fața leului. No, polițistul pune mâna pe el, blajin, după care îi spune să ia un loc.

No, cum să vă spun? Sunt convins că domnul Sas taie porcul doar făcându-i acestuia semne: tu porc, mers la butuc, luat cuțât, tăiat beregata. Cum să spun, avea un soi de autoritate nativă, un soi de fermitate care mi s-a părut absolut profesionistă și absolut integră. Ce mai, era o plăcere să ai de-a face cu așa un om.

Dar să revin la cerșetor. Îl cheamă Mihai. N-am reținut exact de unde. El a spus că e din Toplița, dar pe procesul verbal de după identificare scria altceva. No, lui Mihai i s-a arătat legitimația de la poliția TF și i s-a explicat ce și cum, după care s-a trecut la percheziționare. La el avea 126 de lei (96 x 1 leu, 2 x 5 lei, 2 x 10 lei) și șase bilete de loterie la meciurile de fotbal.

Unul dintre bilete era din data de 2 Februarie 2011, de la ora 16,38, fiind făcut la sediul PublicBet din Strada Horea, municipiul Cluj Napoca. Celelalte bilete erau din data de 4 Februarie 2011 și au fost depuse între orele 10,05 și 13,05 (sau ceva de genul). ce este de remarcat aici? Păi câți oameni știți voi să depună cinci bilete la pariuri într-o zi?

Apoi, Mihai era pe ruta de dus, cea mai puțin profitabilă, cu 126 de lei la el, așteptând să coboare și să se întoarcă înapoi la Cluj cu acceleratul 1766. Deci ar mai fi făcut vreo 300 de lei. Oricum, aș vrea să evidențiez o chestie: unul dintre bilete era depus la ora 10,45 iar un altul era de la ora 10,48.

Personal, cred că planul lui Florin, cel care exploatează rețeaua, este să-i pună pe cerșetori să-i strângă banii pe care el să-i joace la loto, sperând să câștige. Că lui i se pare că vreo 1000 de lei pe zi, cât făcea cu cinci cerșetori, nu este suficient. Deh, sunt de-abia 9,000 de dolari pe lună…

Avem și o fotografie drăguță. Data viitoare când îți vedeți pe ramoliții ăștia să vă gândiți la ea.

Mihai, cerșetorul de pe 1766 și 1828, cu prada sa

Mihai, cerșetorul de pe 1766 și 1828, cu prada sa

Mihai a scăpat cu o amendă de 100 de lei (o tură de mers la cerșit în 1828) iar Florin, capul rețelei, încă n-a fost prins. Nu încă, dar urmează. Oricum, Mihai este iarăși pe tren, de-abia ce l-am văzut.

7 Comentarii

  1. Mihai Todor 06 februarie 2011 la 21:10 - Raspunde

    Nu pot să zic decât că nu mă miră absolut deloc. Poliția cu siguranță poate enumera sute de astfel de cazuri, dintre cele pe care le-au investigat, cazuri de care oricum prea puțină lume se interesează.

    Auzim la știri de jafuri armate la bănci și crime în serie, dar nimeni nu ne prezintă deznodământul acestor cazuri, în mare, pentru că majoritatea nu au un deznodământ, rămânând nerezolvate până când se depune praful pe dosare, undeva, într-un beci.

    E bine că mai apar pe net astfel de povești, dar, din păcate, nu sunt suficiente persoane care să facă ceva pentru a le diminua numărul, “organele abilitate” fiind, de obicei, depășite numeric și tehnic (asta ca să nu fiu rău și să spun că sunt depășite la capitolul inteligență).

  2. Molnar Bianca-Andreea 07 februarie 2011 la 07:49 - Raspunde

    Eu una sigur nu dau bani la cersetori. Cu siguranta au mai multi decat mine.

  3. ciresica 07 februarie 2011 la 15:35 - Raspunde

    Eu nu le dau bani. In schimb muter face in felul urmator: le ia mancare si desface punga/ rupe painea, face astfel inca acestia sa nu o duca inapoi la magazin. Am cumparat in schimb de la batrenele diferite chestii: mileuri si alte celea [dadeam dublu fata de cate imi cereau ele] , dar macar stiam ca au facut ceva pentru banii aia.
    Si cea mai tare faza a fost prin anul 1 de facultate: niste tineri cantau la chitara si aveau un biletel: bani pentru mers la vara in vama veche. M-a amuzat teribil mesajul si le-am lasat cai bani mai aveam in buzunar

  4. Raluca 08 februarie 2011 la 00:06 - Raspunde

    jeez… nu m-as fi gandit ca vreun sef al cersetorilor poate sa joace la loto cu banii stransi… in tren mai dau si eu din cand in cand, uite cum contribui io la biletele lui Florin!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.