[Atenţie, articol exagerat de lung.] Am un prieten. Este însurat de doi ani şi se pare că are o problemă cam naşpa. Îşi iubeşte soţia C, însă s-a îndrăgostit şi de cea mai bună amică a lui, A. Să vedeţi aici complicaţii! Notele din parantezele drepte îmi aparţin, restul chestiunii fiind discutat cu omul.

"Pe A am cunoscut-o cu mult timp înainte de nuntă, în timpul facultăţii. Nu ştiu cum am început să ne înţelegem foarte bine. Dealungul anilor studenţiei am avut mai multe relaţii care s-au sfârşit în diverse moduri, însă ea era o prezenţă constantă. [Drăguţ din partea ei.] Fiind la o secţie asemănătoare aveam, uneori, cursuri împreună şi mai ieşeam la o cafea, etc. Şi pot spune cu mâna pe inimă că nu eram interesat de altceva în afară de amiciţia ei.

După ce am terminat facultatea am rămas în marele oraş unde-mi făcusem studiile, unde mi-am găsit un loc de muncă şi unde am început să-mi fac un rost în viaţă. Mă angajasem şi stăteam cu chirie într-un cartier mărginaş iar viaţa mea a devenit anostă. [Păi cred că este cam vina ta.]

Zilele se repetau, mereu la fel, ca într-un scenariu plictisitor scris de un amator iar viaţa mea părea să fi intrat pe linie moartă. [Bine, aici bloggerul de serviciu şi-a permis să îmbunătăţească textul care, altfel, ar fi plictisitor, dacă nu este deja.] Până într-o zi. Ieşisem la cumpărături la unul dintre supermarket-urile din zonă. Nu eram nici măcar bărbierit iar părul îmi stătea aiurea.

Ajunsesem să-mi pese atât de puţin de toate şi de tot încât aspectul meu era ultima mea prioritate. Nici măcar nu mă mai uitam în jur la oameni ci doar la produse, încercând să-mi amintesc ce-mi lipseşte de prin casă. Eram gol, era sterp şi flegmatic.

Cum nu eram atent am întins mâna să iau un borcan de sos indian [e naşpa dacă mă întrebaţi pe mine] iar coincidenţa a făcut ca C să vrea şi ea fix acelaşi borcan. Cum să spun? Neintenţionat ne-am atins mâinile şi le-am retras înapoi speriaţi ca nişte adolescenţi, deşi şi ea avea deja o vârstă.

Am roşit amândoi. De multă vreme nu mai atinsesem o piele aşa de fină, iar zâmbetul ei m-a copleşit. Pentru câteva momente ne-am privit, nefiind capabili să rostim vreun cuvânt. Ea a reuşit să se dezmorţească mai repede şi a spus:

– Scuze.

– N-ai de ce. Mie mi-a făcut plăcere. A fost o surpriză plăcută.

A râs şi, ca printr-o minune, în câteva săptămâni, ne-am împrietenit, ca şi cum am fi împărţit acelaşi secret vinovat. [Dude, eraţi practic vecini.] Trăiesc şi acum această clipă, ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. Ne-am mai întâlnit prin aceeaşi zonă de câteva ori şi, la un moment dat mi-am făcut curaj să o invit în oraş. Nu aveam nimic de pierdut. Cum să spun? De-acolo lucrurile au mers foarte, foarte frumos şi de la sine pentru că eram la fel de… conservatori (cred că acesta este cuvântul). [Tu erai frigid emoţional iar ea a avut răbdare cu tine. Ar trebui să-i trimiţi flori în fiecare zi.]

Ţineam legătura şi cu A, care avea o relaţie deja matură cu un tip nu prea pe gustul meu (deşi n-am judecat-o niciodată pentru aceasta) şi chiar le-am făcut cunoştinţă fetelor. Nu m-a surprins faptul că s-au plăcut şi s-au împrietenit, în fond având aceleaşi mentalităţi.

Eram deja împreună de un an şi jumătate când am făcut nunta. Pe-atunci credeam că am făcut o alegere bună. Acum, însă, nu mai ştiu. Ştiu că între C (soţia mea) şi mine a intervenit ceva care a început să ne îndepărteze. Nu ştiu sigur nici acum ce este. Poate fi monotonie, poate fi prea multa siguranţă că partenerul va fi mereu acolo, pentru mine, poate fi chiar şi ceva stricat în mintea mea. Nu ştiu.

Ştiu că îmi iubesc soţia mea C, la fel cum ştiu că o iubesc şi pe A. Şi aici am o problemă gravă şi complicată dar nu, nu caut soluţii şi nici măcar nu pun întrebări, ci doar încerc să pun pe hârtie ceea ce simt, ceea ce gândesc, în speranţa că soluţia îmi va fi revelată. [Mă întreb serios dacă eşti sigur că vrei.]

Cum să spun? Nimic din ceea ce s-a întâmplat nu s-a întâmplat brusc şi este ca şi cum aş fi coborât pe o scară înspre iad. Da, spre iadul meu, pentru că acum cu greu mai reuşesc măcar să pretind că sunt fericit [eu cred că este oricum greşit să pretinzi].

Ca om păţit ţin să încep coborâşul spre iad cu un sfat. Eşti bărbat? Fereşte-te de amiciţia cu o femeie ca dracul de tămâie [eu aş spune că trebuie să te fereşti de toate lucrurile care te pot surprinde neplăcut, deci tind să nu fiu de acord cu această generalizare limitată.]. Ba chiar fereşte-te mai tare. Presupun că eşti un bărbat de bună credinţă care nu caută senzaţii erotice la amice. Presupun că eşti, totuşi, în contact cu tine însuţi şi cu emoţiile interioare. Sfatul meu este să fugi mâncând pământul [eu cred că asta este o dovadă de laşitate şi iresponsabilitate].

Admit că ai mult de câştigat, ca om, de pe urma unei relaţii de amiciţie cu o femeie. Admit asta. Dacă nu era aşa A şi cu mine nu ajungeam să avem o relaţie extrem de profundă. [Doar pentru că ştie ce îţi place, când e ziua ta şi se comportă firesc cu tine nu-mi sună a dovadă de profunzime.] Însă, şi aici ţin să te previn cu toată priceprea pe care o am, nu se merită [dacă nu se merită de ce ai continuat?]. Beneficiile sunt net inferioare costurilor. Adică o să plăteşti de o să te ia dracul [o spui de parcă ea n-ar avea de suferit].

Dar să insist pe o chestie. Ştiu că afirmaţia cum că nu există amiciţie pură între un bărbat şi o femeie pare absurdă. Eu cred că nu poate exista o relaţie de amiciţie pură între un bărbat şi o femeie, motivele căutându-le fiecare pentru el. [Mie mi se pare destul de evident de ce.]

Ca om de bună credinţă presupun că ai o relaţie de amiciţie sinceră, fără nimic erotico – sexual în ea [aici mi se pare că te contrazici]. Iar tu şi amica ta vă împărtăşiţi totul (sau, mă rog, aproape totul). Între voi totul este atât de sublim şi de perfect, fiecare având propria sa relaţie (amoros – sexuală) cu altcineva, iar spiritual sunteţi foarte apropiaţi. [Mă, dacă era aşa cum spui tu nu ajungeai să ai dilema asta, pentru că discutai cu A.] Dacă te regăseşti într-o astfel de situaţie îţi recomand să-ţi schimbi adresa, e-mail-ul şi numerele de telefon. De urgenţă. [Poate ar fi mai bine să discutaţi. Unele decizii se iau în doi.]

Sunt momente în viaţă când ceva total neaşteptat se întâmplă cu tine, ca bărbat, ca om. [OK, i se poate întâmpla oricui. Unii aleg calea comunicării.] De exemplu relaţia cu partenerul legitim se răceşte, serile devin tot mai lungi şi mai singure, încrederea în cuplu şubrezeşte şi totul pare a se nărui. [Când ai surprins-o ultima dată? Când ai privit-o ultima dată pe C ca pe soţia ta?] No, deja devine groaznic şi calci pe nisipuri mişcătoare halitoare [mâncătoare] de masculinitate. Cred, sincer, că în cazul acesta trebuie să te gândeşti serios să emigrezi. Kenya este o alegere bună, că ăia nu prea au telefoane. Sau Zair. Crede-mă, alternativa este mult mai nasoală. [Fuga nu este o soluţie.]

După cum spuneam, viaţa de cuplu devine o corvoadă, un chin cauzat de un fel de neîncredre care te macină în interior ca un virme, ca o plagă incurabilă. [Cum rămâne cu comunicarea?] Evident, amica ta te va consola, că doar aveţi o relaţie bazată pe amiciţie. [Nu zău?] Şi cum eşti deprimat rău de tot de la faza cu fosta începi să te cuplezi emoţional de amica ta, la un nivel fără precedent. Gesturile încep să devină un pic mai tandre, obişnuinţa devine necesitate şi deja un mare naşpa se arată la orizont. [Momentan nu înţeleg de ce ar fi naşpa. Poate când mai cresc.] Cred sincer că este cazul să te înrolezi în Legiunea Străină dacă s-a ajuns până aici. Gândeşte-te că în cinci ani scapi. Crede-mă, alternativa este mult, mult mai nasoală.

Pentru că acum vine în scenă piramida nevoilor, iar pe primul loc se află nevoile fiziologice (pişi, caca, sex). Cum eşti deprimat nevoile superioare (respect, educaţie, înţelegere, chestii) încep să se estompeze şi nevoia de a parca licuriciul [şarpele, vrei să zici, nu?] în grotă devine tot mai intensă. [Păi bun, şi soţia?] Amice, nu e vina ta ci a naturii. Ştiu că emoţional nu e corect să o vrei sexual pe o fată cu care n-ai decât o relaţie de amiciţie. [Moşule, iar te contrazici.] Dar, ghici ce?

Suntem programaţi genetic să vrem să ne reproducem, să perpetuăm specia. Suntem programaţi să ne placă să o facem. Este ceva normal. [Aha, deci e vina naturii.] Poţi nega asta până răguşeşti, dar într-o zi vei pierde lupta asta. Şi va fi şi mai naşpa. Pentru că ea, deşi te vede ca fiind cel mai special om de pe pământ, nu te va dori ca bărbat (sex) ci ca om, ca prieten. [Nu cred că se poate face această generalizare. Cred că depinde de cei doi oameni şi de cât de deschişi sunt între ei şi faţă de ei.] În acest caz cred că ar trebui să te oferi voluntar pentru testat tratamente antidepresive.

Când nevoia de a face dragoste cu o femeie în care ai încredere (se întâmplă inevitabil tuturor bărbaţilor) va deveni tot mai stringentă te va lua cu năbădăi. [Da, cu afirmaţia asta sunt de acord.] Când ea îţi va povesti cum a fost când a făcut-o cu un oarecare pe care de-abia îl cunoaşte sau care nu înseamnă nimic pentru ea o să vrei să îţi tai scula jos. În cel mai bun caz. [Mă, depinde. Dacă chiar ţii la ea o vrei fericită.] Adică no, cum să nu te oftici? [Sau de ce să nu te bucuri pentru ea? OK, ca bărbat poţi să devii gelos. Dar ce e mai important pentru tine? Bine, aici şi eu am o dilemă, dar o ţin pentru mine.]

O să ajungi să vrei să fii doar un oarecare de pe stradă. Ai avea mai multe şanse să primeşti ceea ce ai nevoie. [Bun, dar cum rămâne cu ceea ce are ea nevoie?] Aşa, o să primeşti încurajări, sfaturi, etc etc etc. [OK, e trist. GMaturizează-te.] Dar nu vei primi esenţialul. Adică no, crezi că femeia te înşeală, nu mai ai încredere în alte femei şi nici în tine şi este normal să ai dubii legate de lungime/ grosime/ intensitatea valurilor. Şi singura femeie care te-ar putea ajuta nu o va face. [Ştie asta? Ai vrea să o faceţi din milă sau pentru că te doreşte?] Pentru că te vede ca pe un amic, ca pe cel mai bun prieten, ca pe un frate, etc. [Mă, io zic să mergi la curve. Nu e elegant, dar e practic. Bine, este şi o dilemă morală aici, dar no. Eu asta aş face.]

Dacă ai ajuns în stadiul ăsta îţi recomand să ceri azil în Tadjikistan. Eventual ai putea să studiezi obiceiurile de împerechere la maimuţele pitice cu cocoaşă mov-verde de prin fundul amazonului, în cadrul unui proiect ştiinţific de lungă durată. Altă soluţie, sincer, nu văd. [Nu vezi sau nu vrei să vezi?]

Să presupunem că eşti un om de bună credinţă şi încerci din răsputeri să menţii relaţia doar la nivelul de amiciţie [Nu spuneai că nu există aşa ceva?]. Ai supt-o, fraiere! Peste o vreme, absolut inevitabil, vei începe să te îndrăgosteşti de ea, ca fiinţă. Şi, crede-mă, în timp iubirea aia va fi orice numai platonică nu. [Da, OK. Se întâmplă învariabil.] Şi, ghici ce?

Ea tot ca pe un amic o să te vadă, bla bla bla. [Mă, depinde.] Şi atunci o să îţi vină să-ţi cumperi un bilet dus la Polul Nord. [Da, e mişto reclama aia la bere.] Ba chiar o să te simţi şi de căcat pentru sentimentele sincere pe care le porţi faţă de femeia respectivă (deşi, sincer, nu este normal să-ţi fie ruşine că iubeşti o femeie). [Dacă le negi da, o să te simţi de căcat. Este doar vina ta că nu ţi le asumi.] Şi o să spumegi din ce în ce mai des când vezi că ea face lucruri minunate pentru oameni care înseamnă mult mai puţin pentru ea. [Cred că are voie să vrea doar sex, cu atât mai mult cu cât eşti însurat iar ea nu-ţi este soţie. Adică no, are şi A o viaţă.] Dar numai tu nu vei avea acces la minunea ei, deşi pe undeva o meriţi şi o vrei cel mai mult. [Trebuie să vrea şi ea, ştii?] Spune-mi că nu te ia cu ameţeli, turbare şi revoltă la faza asta. [Unele aspecte sunt extrem de discutabile.]"

Până aici cred că este clară confuzia omului. Se gândeşte serios să divorţeze, deşi personal nu cred că este o soluţie. Problemele emoţionale cu care se confruntă se datorează în primul rând neasumării responsabilităţii. Adică no, cred că atunci când eşti căsătorit omul de lângă tine ar trebui să aibe prioritate absolută în viaţa ta. Dar să revin la ce spune omul:

"Deci te ia cu turbare [discutabil, după cum spuneam]. În cazul ăsta, fraiere, fă ca şi mine. Îţi mişti fundul în altă parte, o răreşti, în timp (1 – 3 luni) schimbi şi numerele de telefon, ştergi conturile de e-mail pe care le ştie şi încerci să o iei de la capăt, un pic mai înţelept decât înainte. [Nu pot să nu remarc ironia. Un om nesigur dă sfaturi.]

Poţi continua să negi evidenţele, ea va alege să nu creadă ce se întâmplă. [La fel de bine poate să nu le vadă. Sau să nu creadă. Dacă tu eşti laş ea de ce n-ar fi?] Să vezi ce mişto devine viaţa ta când ieşiţi la o cafea şi ea flirtează cu altul. [1. Soţia este la muncă, bă, pentru voi. 2. Tu ai avut şansa să încerci căsătoria. Oare A nu merită şi ea aceeaşi şansă? 3. Este corect ca doar tu să obţii ceea ce vrei?] O să te simţi extrem de masculin în momentele alea. Sau când ea se sărută cu un altul, la o nuntă sau ceva. Şi tu o iubeşti ca un dobitoc infantil. [Corect punctat aici. Câtă vreme nu-ţi asumi sentimentele eşti doar un copil.] Cred că te simţi foarte masculin când ea o face cu un tip care nu înseamnă mare brânză pentru ea, în timp ce tu faci giocco di mano. [Mă, dacă stai să te gândeşti e chiar logic. Dacă te comporţi ca un copil dpdv emoţional nu văd cum ai putea fi cu o femeie. Plus că alegerea de a se onania vine de la un om care are o soţie ce încă îl doreşte, dincolo de oboseală şi de stres.] Chestiile astea n-au cum să nu te afecteze psihic. N-are cum să nu te ia cu greaţă. [OK. Să zicem că ai dreptate, dar de ce ar accepta A un adevăr pe care tu însuţi nu eşti în stare să-l accepţi?].

Dacă s-a ajuns chiar până aici îţi recomand să te oferi voluntar pentru donarea organului numit sculă, să-l donezi altcuiva care s-ar putea să-l şi folosească (organul). Eventual poţi să te muţi în Brazilia. Am auzit că acolo au multe vaci şi un bou ca tine (sau ca mine) s-ar simţi în largul său. [Eşti bou câtă vreme nu-ţi asumi nici vina, nici sentimentele. Corect. Plus că nu cred că eşti în măsura optimă de a da sfaturi.]"

No, cam asta discutasem cu omul şi admit (aş fi ipocrit să nu) că şi eu mă îndrăgostisem de o bună prietenă (era la facultate). Mai apoi mi-am dat seama că nu trebuie să mă chinui sau să mă supun unor riscuri. Am ajuns să fiu prieten numai cu oamenii pe care-i iubesc. Simplu şi elegant.

După cum el însuşi spunea, omul nu caută răspunsuri ci doar limpezire. Incorect. Caută să expedieze vina în altă parte. Bine, aici sunt multe aspecte psihologice şi etice (am eu ce am cu etica bat-o vina) cum ar fi:

• Cum rămâne cu soţia (C)? Adică ea n-are nicio vină. Oare?
• Cum rămâne cu A?
• Cum rămâne cu el?
• De ce nu s-a retras el la timp, ştiind că este însurat?
• De ce să nu divorţeze, dacă o iubeşte şi pe A?
• De ce să divorţeze, doar o iubeşte şi pe C?

Personal cred că toţi trei poartă o parte din vină. Şi soţia lui (C), pentru că a pus prea mare preţ pe carieră, uitându-şi soţul (care are un program de lucru destul de stabil). Şi el poartă o parte din vină, poate chiar cea mai mare parte din motivele deja subliniate în parantezele drepte. Şi poate că şi A are o parte din vină, că n-a observat cât de superficial este el.

În fine, nu pun întrebări legate de chestiune. Iniţial nu am dat mare importanţă poveştii însă am ajuns să mă gândesc la ea de două săptămâni (da, tot din cauza eticii) şi ştiu că rezolvarea, dacă există, nu este la mine ci la ei. Sunt curios, doar, ce credeţi despre toată încurcătura asta.