Nu, nu este o mare descoperire a unei mai rotunde găuri la macaroană, dar parcă acum mi-e silă de ipocrizia asta  inoculată încă din primii ani de viață de o societate prea lașă pentru a spune lucrurilor pe nume.

"Nu-i frumos să minți" ni se spune încă de mici. Doar că nu putem observa că noi, ca adulți, suntem nevoiți să minți, pentru că nu este frumos să rostești adevăruri odioase. Cum să spun? Am văzut o fază care m-a dat pe spate, de dimineață, când mergeam spre muncă.

Un grup de tineri staționa neregulamentar pe trotuarul îngust, îngreunând traficul.  No, printre ei era unul disperat rău de tot, dar rău, nu așa. La un moment dat se întoarce către una să-i facă niște avansuri, Dumnezeule! Cum să spun? Era urâtă cu spume. Nu urâtă, cum să spun? Din ea ar ieși cu brio o artistică poză thriller. De fapt, expresia lui Creangă, aia cu "balcâză și lălâe" la ea se referea. Nu, nu sunt atât de crud încât să-i am ei treaba, doar urâțenia ei m-a înduioșat. În schimb puștanul ăla m-a pus pe gânduri…

Cred că era mai sincer din partea lui dacă ar fi întrebat-o:

– Și, tatăl tău ce mai face? Tot în pădure și hibernează?

– Vii de la circ?

– Nu-i așa că natura are un sadic simț al umorului?

– Îți dau un buștean să rumegi?

Pur și simplu, faza a fost atât de ridicolă încât mi s-a ridicat părul în cap, nu altceva.