O zi importantă

Data de 27 Martie este o zi importantă din cel puţin două motive pe care ar fi frumos să le ţinem minte. Cred că este destul de important.

  1. Astăzi este ziua internaţională a teatrului. N-am mai fost de mult şi mi-e dor. Tu când ai fost ultima dată la teatru?
  2. Tot astăzi se împinesc 91 de ani de la unirea Basarabiei cu România, fiindcă la Sfatul Ţării, în data de 27 MArtie 1918, la ora 17 a avut loc şedinţa istorică unde s-a decis unirea. Din păcate n-avea să dureze prea mult. Îmi permit să reproduc un text de pe ProUnire. Nu vreau să uităm, nu trebuie să uităm.

UNDE E TATICUL TAU? A MURIT PE FRONTUL DE ONOARE

EXCLUSIV ONLINE. O femeie îsi cauta toata viata tatal mort în 1941. România, tara care i-a trimis parintele la razboi, arunca uitare peste eroii care au pierit în lupte de demult. Autoritatea care ar trebui sa le protejeze nemurirea sta sub nori negri. Doua povesti, câteva pilde, nenumarate întrebari si putine raspunsuri.

"Tatal meu era din Independenta, sergent de premilitari în Regimentul 11 Siret. A murit în 1941, pe 9 iulie. Pe 22 iunie trecuse Prutul. 1.020 de români au murit atunci la Tiganca. Astazi sunt acolo noua gropi comune si un monument, pe un deal. La cota 101". Începem de aici: Tudorita Negriu si-a cautat tatal decenii la rând.

De fapt, i-a cautat ramasitele îngropate undeva în Republica Moldova, "uitate" de un regim comunist pentru care razboiul împotriva trupelor rosii ale Moscovei din perioada 1941-1944 nu merita decât sters din memoria comuna.

"Tata n-a fost fascist, ci doar patriot", remarca fiica pentru care tatal e doar o imagine în fotografii vechi. Sergentul Anton Tudorache a murit prabusit peste mitraliera. Avea fruntea si parul "decupate" de schijele unui obuz sovietic.

Trecutul ca o jucarie sovietica

"A cui esti tu?" – "A lui Tudorache" – "Si unde e taticul tau?" – "A murit pe frontul de onoare".

Sunt cuvintele pe care Tudorita Negriu le-a auzit si le-a rostit ani la rând, nestiind exact de ce tatal ei a trebuit sa moara pe front. Oamenii mari îi ziceau "de onoare", iar copilul se mira. Unde sa fi fost oare onoarea barbatului cazut în primele zile ale razboiului din Basarabia, din moment ce nimeni nu vorbea la sfârsitul conflictului decât despre mareata armata sovietica si "eliberatorii" ei de dupa 1944? Anton Tudorache (foto) ramasese în pamântul udat de sânge de la Tiganca, acolo unde vara lui 1941 fusese fierbinte si tragica.

Mutam cadrul. Bucuresti, aproape sapte decenii mai târziu Pe o straduta care serpuieste spre Parcul Carol, un autoturism
de teren înainteaza încet. Castelul lui Vlad Tepes, edificiu vechi de 103 ani, care gazduieste astazi sediul Oficiului National pentru Cultul Eroilor (ONCE), e într-o zona splendida. "Suntem o tinta pentru rechinii imobiliari", explica "actiunea de filaj" colonelul Cristian Scarlat, directorul institutiei.

Din biroul sau minuscul, încalzit de o soba ca în odaile copilariilor idilice de pe vremuri, perspectivele sunt sumbre. Norii negri ai desfiintarii planeaza si deasupra acestei institutii care deserveste "electoratul mort". În România, calculele sunt simple, iar viata nu se împiedica de trecut: "Norocul nostru ca a început criza asta, altfel acum era santier aici, se ridicau vile, cine stie…". Autoturismul de teren demareaza ca la raliu.

COTA FATALA

Crucile mici si spicele URSS

Istoria de manual a eternizat acel 22 iunie 1941. Soldatii români au trecut Prutul pentru a readuce Basarabia sub mantaua administrativa a Bucurestiului. Pentru România începea Al Doilea Razboi Mondial. Acum, la distanta, este loc pentru discutii de nuanta si acuzatii: românii au luptat alaturi de fascisti, fortele noastre erau extrem de prost instruite si dotate, iar lista poate continua, asa cum a aratat Cristi Puiu ca sunt discutiile din sufrageriile românilor.

Istoria traita e altfel. Pe Anton Tudorache nimeni nu l-a întrebat daca vrea sa mearga la razboi. A primit ordinul de încorporare, iar în dimineata lui 23 iunie trecea deja în Basarabia alaturi de Regimentul de infanterie 11 Siret. În noptile de 3/4 si 4/5 iulie, unitatile românesti au fost deplasate de pe cursul inferior al Prutului în zona Falciu, unde, la 6 iulie, s-a deschis capul de pod Tiganca. Regimentele 11 si 12 au fost introduse în acest cap de pod cu un obiectiv precis: sa atinga cota 101 de pe Dealul Epureni.

Pe 8 iulie, zona Tiganca se prabuseste în Gheena mortii. Rusii ataca pe tancuri. Aripa stânga a Regimentului 11 se retrage în deruta. Anton Tudorache îsi da seama ca oamenii sai vor fi ajunsi de blindatele inamice. "Nu înapoi, ci spre stânga, la aia din 12 care-s mai aproape si nu se retrag", se aude vocea barbatului, printre norii de fum si zecile de cadavre.

Încolonati în tacere

În zona Regimentului 12, surpriza!, comandantul român îl acuza pe Tudorache de parasire a pozitiilor si îl ameninta cu judecata martiala. Situatia se rezolva însa: sergentul îsi explica decizia si se arata decis sa lupte alaturi de oamenii colonelului Gheorghe Niculescu. Artileristul Nicolae Danescu avea sa-si aminteasca peste ani: "Atunci s-a produs o adevarata minune: pe panta dealului veneau în fuga ostasi de-ai nostri, cu strigate de ‘ura’.

Erau bravii infanteristi ai colonelului Gheorghe Niculescu, comandantul Regimentului 12 Dorobanti. În fruntea lantului alerga însusi comandantul. Lânga el, un plutonier mic si blond, Petre Dunduc, care suna atacul cu trompeta, iar de cealalta parte, sergentul Anton Tudorache, împroscând rafale din pusca mitraliera". Pe front însa, victoriile sunt efemere. Atotprezenta este doar moartea.

A doua zi, pe 9 iulie 1941, întreaga creasta a fost ocupata. Pretul avea sa fie imens, peste 1.000 de oameni gasindu-si sfârsitul pe dealurile de la Tiganca. Printre ei, comandantul Regimentului 12 Cantemir, colonelul Niculescu, si tatal Tudoritei, sergentul Anton Tudorache. Ambii, morti pe "frontul de onoare".

O amintire ca o carte postala, dintr-o alta Românie: în cinstea acestor eroi, la cota 101 a Dealului Epureni s-a ridicat în 1941 o troita din fier forjat montata în soclu de piatra (foto), înalta de cinci metri. În septembrie 1944, trupele sovietice ce reocupau Basarabia au demolat-o. În locul crucilor marunte, au rasarit spicele si idealurile agricole de colhoz. Dedesubt, mortii au ramas încolonati în tacere.

PRETUL

Când moartea costa 22 de lei

Tudorita Negriu nu s-a împacat niciodata cu gândul ca tatal ei e doar o amintire îngropata dincolo de Prut. Pentru multa vreme, istoria nu i-a dat voie sa spere. Într-o tara comunista, nimeni nu avea nevoie de eroii unui razboi antisovietic. Dupa 1989 însa, Tudorita si-a înteles libertatea ca o datorie. Fata de parintele pe care nu l-a cunoscut niciodata, dar de care au legat-o mereu fire invizibile.

"În 1991, ascultând la radio o emisiune dedicata armatei, am aflat de cazul locotenent-colonelului Niculescu, al carui tata, comandant al Regimentului 24, murise tot la Tiganca în iulie 1941. Si am luat legatura cu el". Colonelul Niculescu i-a raspuns. Solidaritatea în moarte a parintilor supravietuise deceniilor. Iar o data cu neasteptata corespondenta a venit speranta.

"Eroii rusi au cimitir la noi, România ce face?"

Tiganca nu este departe de Independenta, comuna galateana de unde Anton Tudorache a plecat acum sapte decenii spre moarte. Si totusi, pentru Tudorita locul a fost multa vreme la capatul pamântului. Kilometri de drum s-au transformat mereu în distante insurmontabile sub apasarea grea a ideologiei comuniste.

Un gând i-a stat mereu însa în coltul sufletului: "La noi în comuna exista cimitir al eroilor sovietici, de pe vremea în care eram eu mica. Rusii vin si se îngrijesc la noi de eroii lor, noi ce facem?". Întrebarea a ramas fara raspuns mult timp. Atât de mult încât Tudorita încetase sa mai creada ca visul ei este realizabil. Apoi, istoria a început sa curga pe repede înainte.

A venit Revolutia, România si-a trait convulsiv primul deceniu de libertate si, pe neasteptate, în 2003 s-a înfiintat o institutie cât un mic muzeu al memoriei, Oficiul National pentru Cultul Eroilor. În 2006, minunea s-a produs si la Tiganca: un cimitir în cinstea eroilor cazuti în 1941 a fost amenajat. Tudorita n-a reusit însa sa mearga la inaugurare.

O alta realitate cruda: pamântul pentru care tatal ei se jertfise îi cerea acum pasaport pentru a o primi. A ajuns, într-un final, un an mai târziu. Dupa 66 de ani si o luna de la acel iulie 1941.

FOTO: Oficiul National pentru Cultul Eroilor

"Ma doare pentru ca tata a murit degeaba"

"Când am fost la Tiganca în 2007, la granita, ne-au controlat pasapoartele. Si m-am gândit: pentru ce a luptat tatal meu, daca eu acum trebuie sa prezint acte?". Tudorita Negriu are astazi 67 de ani, trei baieti, un caiet cu poezii si note personale – "Eminescu este idolul meu" – plus recunostinta ca a fost, macar o data, în locul în care tatal ei si-a suspendat destinul.

O deranjeaza uitarea în care România si-a îngropat, a doua oara, eroii de razboi. Si nu întelege de ce moartea lor a costat atât de putin: "Mama a primit un an sau doi pensie de veteran. Apoi i-au ridicat-o pentru ca tata luptase împotriva Rusiei. Astazi primeste ca veteran 22 de lei".

"Când a plecat tata pe front, s-a dus cu un personal. Si trenul a întârziat, iar el a venit înca o data acasa sa o mai vada pe sora mea, care avea doi ani. Mama i-a zis: ‘Te-ai întors din drum, mie îmi spune inima ca tu nu mai vii înapoi’. Asa a fost"
Tudorita Negriu

"Eu nu-i urasc pe rusii care sunt îngropati aici, la noi. Ce vina au avut ei? Erau baieti tineri, n-au plecat de acasa de bunavoie, ci au fost trimisi. Daca refuzau mobilizarea, îi împuscau"
Tudorita Negriu

LUPTÂND CU O FANTOMA

"Am crezut ca ne-ati uitat de tot."

Istoria lui Anton Tudorache e a multor români despartiti si în moarte de famiile lor. Povestea lor se intersecteaza fericit în 2003 cu muncaunor oameni pe care nu-i stie nimeni. Nasterea dificila a Oficiului National pentru Cultul Eroilor a fost fortata de o Germanie mult mai dedicata cetatenilor pe care i-a trimis la moarte. Berlinul avea nevoie de o institutie alaturi de care sa regleze memoria soldatilor carora statul german le-a cerut sa lupte în numele sau.

Astazi, cei 33 de lucratori la ONCE sunt invizibili în spatiul public. Fara lamentatii inutile, asta este o realitate asumata într-o tara în care patrimoniul civic este format de caricaturi. Efortul celor 33 ar putea fi rezumat, statistic si nedrept, la cele câteva "însemne" ridicate în Republica Moldova, Federatia Rusa, Slovenia, Slovacia, Ungaria. Acolo unde au fost identificate locurile unde si-au pierdut viata tineri ai României de altadata. Nu este însa niciodata vorba doar despre asta.

Chirurgia memoriei implica si altceva. Ilie Schipor, adjunctul de la ONCE, stie ca Oficiul e doar o prelungire a muncii unor fanatici ai memoriei din Ministerul Apararii Nationale, care s-au dedicat acestei lupte inegale cu fantoma uitarii. O fantoma care devora trecutul în forme concrete: buruienile crescute peste oasele românilor cazuti în marile razboaie ale secolului trecut.

Schipor o spune, ostaseste, în cuvinte simple: "Când am fost în Republica Moldova, oamenii încetau lucrul la câmp si când aflau de unde am venit le dadeau lacrimile: ‘Am crezut ca ne-ati uitat de tot…’"

Aş vrea să am mai multe de zis, însă n-am. Trecutul spune tot şi oricât am încerca să fugim de el, în cele din urmă ne va ajunge şi ne va copleşi.

9 Comentarii

  1. xtall 27 martie 2009 la 13:04 - Raspunde

    B)
    De unde ai luat “Când am fost la Ţiganca în 2007” ?
    bunicul tot acolo e înmormântat, fusei si eu cu unchiul, s-a uitat, multi oricum n-au nici o treaba.

  2. xtall 27 martie 2009 la 13:19 - Raspunde

    Sry la noi era vb de uitare.
    Am mers chiar cu o doamna din zona ta, bătrână rău, încă foarte afectată, venise (ptr. unica si singura dată) tocmai din capătul tarii doar sa îngrijească de mormânt (nu era genul înstărită)

    • Robin Molnar 28 martie 2009 la 09:20 - Raspunde

      :s Da, e păcat că atâtea jertfe româneşti au fost uitate. :s

  3. Babilonul imobiliar 29 martie 2009 la 08:23 - Raspunde

    …cine si-a mai amintit de saraca Basarabie si de 27 martie 1918? In contextul intern si international, nu mai vorbim de mizeriile care conduc azi destinele romanilor basarabeni, comunistii rusului Voronin, e (destul de…) greu.

    Am si vazut la ce s-au pretat comunistii, cand diverse grupuri de romani au dorit sa intre in Basarabia si au fost batjocoriti, umiliti si intorsi fara nicio explicatie de la granita. Mari nenorociti comunistii, dar astia actuali din Basarabia, maxim de cretinism!

    • Robin Molnar 29 martie 2009 la 15:33 - Raspunde

      :X Deosebirea dintre comuniştii din Chişinău şi cei din Tiraspol (Transnistria) este doar aceea că cei din urmă au interdicţie de a intra în UE, că în rest folosesc exact aceleaşi tehnici subversive. :X

  4. TNH 29 martie 2009 la 13:54 - Raspunde

    Eu cred că basarabenii ar trebui lăsaţi în pace. Atunci când vor dori să facă parte din România nu vor mai vota comunişti sau rusofoni. Înţeleg că şi la ei corupţia e în floare, inclusiv printre cei orientaţi către vest, dar acesta nu este un motiv pentru a vota oameni corupţi prieteni cu maica Rusia. La nivel declarativ, mulţi vor să fim o singură ţară, dar când e vorba de fapte toţi se tem de opresiuni. Nu îi putem forţa să facă ceea ce nu vor. Putem doar să-i aşteptăm cu braţele deschise, decizia le aparţine.

    • Robin Molnar 29 martie 2009 la 15:36 - Raspunde

      :X Nu prea sunt politicieni pro-vest la ei, pentru că majoritatea sunt finanţaţi, indirect, de Moscova. :X Nu cred că alegerile din RM sunt libere iar cu votul nu prea pot ei să schimbe mare brânză. :X Pentru că au un sistem politic chiar mai ineficient decât al nostru. :X Să nu uităm că şi la noi Ilici a avut 3 mandate din 2 constituţionale. :X

      • TNH 29 martie 2009 la 15:57 - Raspunde

        Cam ai dreptate cu alegerile libere…
        Din păcate.
        :X

        • Robin Molnar 29 martie 2009 la 16:12 - Raspunde

          :X Aş vrea să am o soluţie, dar nu am… :X Şi nici ei nu au. :X

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.