Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.
Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.
Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.
Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.
N-am dat bacul la sport pentru că mi-ar fi părut rău să-l pic. Am ales geografia și bine am făcut.
E frumoasă geografia, mi-a plăcut mult.
“Nu copiau la examen, dar la corectare aveau note umflate cu pompa. Nici până azi n-am înțeles cum, lucrările fiind sigilate.” – Ar trebui sa-ti povestesc cum erau odraslele instruite sa lase anumite semne distinctive (gen cateva corecturi admisibile pe pagina X), iar apoi profesorii din comisia de corectare se pomeneau cu sefu’ (seful de catedra sau directorul) “in vizita”, cu parintii odraslei dupa el, care carau plicul de rigoare… Era mai ceva ca la colindat, doar ca se petrecea vara…
Legat de proba de sport la BAC, dupa cum spuneam mai demult, eu o consider o eroare, deoarece materiile care sunt oferite ca alternativa pentru aceasta nu fac parte din aceeasi categorie. In plus, nu reusesc sa ii vad relevanta la un examen menit sa masoare capacitatile intelectuale dobandite in urma celor 4 ani de studii. Anual sunt mai multi elevi care se accidenteaza rau, de obicei la proba de alergare, necesitand ingrijiri medicale (cusaturi). In urma primirii respectivelor ingrijiri, acestia sunt obligati sa continue restul de probe, pentru a nu pica intreg examenul. Sunt singurul care remarca absurditatea acestei probe?
Bac-ul nu trebuie să măsoare cunoștințele, ci aptitudinile/ competențele, ceea ce diferă un pic. 😉
În condițiile în care admiterea la facultăți ar consta în examene serioase din materii relevante, aș fi complet de acord cu matale, dar, din câte cunosc eu, la majoritatea facultăților se intră pe bază de dosar. Eu am fost printre acei “norocoși” care au dau BAC-ul din 7 materii + admitere din 2 (mă rog, admiterea a fost o glumă, cam proastă, dar asta e altă poveste).
Norocosule.
Şi eu am dat bacul din sport. A fost destul de dificil. Am dat bac din Limba şi literatura română, Matematică, Anatomia şi fiziologia omului şi Educaţie Fizică. Nu am copiat la bac şi am luat 8,66/total.
Notă cinstită!
Da, gresesti. Cum stateau lucrurile “pe vremea ta” la liceele la care nu ajungeau decat cei care picau de la altele?
N-are de unde sa stie, ca doar el a fost la un liceu bun(icel) 🙂
My point exactly 😉
Modestule, ai fost la același liceu ca și mine! Bunicel, auzi! Păi nu ne păzea Xena la poartă să nu chiulim de la ore? Nu făcea Munteanu, Dumnezeu să-l odihnească, ture prin liceu să vadă cine e prezent și cine nu? Bunicel, auzi? Nu nouă ni se zice că suntem ăia de la Auschwitz, pușcăriașii? =))
Sincer, în anii de facultate am avut ocazia să îmi compar bagajul de studii cu oameni care au frecat băncile în licee din București sau din alte orașe mai mari și, din păcate, am fost destul de dezamăgit de nivelul meu și de cât am reușit să acumulez studiind în Petroșani, limitându-mă doar la ce făceam în școală (exceptând clasa a 12-a, când am mai făcut și niște meditații).
Până să ajung la facultate am fost mereu printre primii din clasă ca note și ca nivel de pregătire și chiar lucram și în plus, când mi se ofereau materiale. Păcat că am înțeles mult prea târziu ce presupun meditațiile și cât de importante erau pentru nivelul mediu de cunoștințe care ți le oferă un liceu din provincie… Nu e vina profesorilor sau a conducerii liceului, ci pur și simplu nu există suficienți elevi buni și interesați încât să se facă mai mult. În centrele mai mari, au de unde alege și își permit să înființeze clase pentru nivelul fiecăruia, astfel încât să ai unde să îți ascuți capacitățile.
Deci da, Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” din Petroșani era doar bunicel pe vremea mea și, probabil, la fel este și acum.
Interesant! Mai ales că mulți din liceu au ajuns departe pe munca lor.
Da, exact, “pe munca lor”. În același timp, fiind oraș mic, acei puțini care se descurcă, ies în evidență.
Și încă un lucru: fiind oraș mic, există acel impuls de a pleca mai departe, deci elevii sunt tentați să tragă mai tare de ei. Totuși, eu cred că i-ar ajuta foarte mult să aibă acces la aceeași cantitate de informație ca și un elev dintr-un oraș mare.
De când cu internetul, cam au!
Ei bine, eu nu prea aveam… Primul meu contact serios cu internetul a fost prin anul I de facultate, când m-am racordat la rețeaua din cămin…
Chiar și așa, internetul e un loc a dracu’ de vast și nu e tocmai ordonat și aranjat. E greu să găsești ce te interesează, dacă nu are cine să te ghideze și să îți facă o introducere în domeniul respectiv.
Există Wikipedia și încă vreo opt enciclopedii, există cărți online, biblioteci virtuale, blogul meu… =))
Lăsând la o parte faptul că traducerile în română ale acestor enciclopedii (pe internet) sunt, de obicei, o glumă proastă, ia gândește-te că, până prin clasa a 12-a, elevii nu știu ce e aia o integrală. Cu ideea asta, ia pune mânuța și caută pe Wikipedia sau pe Google informații despre un subiect care se studiază la electricitate sau la termodinamică, de exemplu, și vezi ce înțelegi (da, tu, care, teoretic, știi ce e aia o integrală) și mai discutăm apoi 😉
De multe ori, felul în care este tratat un subiect pe site-uri gen Wikipedia, tinde să fie oarecum expeditiv și cât se poate de riguros. Deoarece autorii sunt mulți, apar unele neconcordanțe de notații, care-ți dau dureri de cap. Și dacă asta nu îți face munca destul de grea, ai toate șansele să dai de ratați care te tratează cu aere de superioritate, în cazul în care te încumeți să încerci să pui “întrebări stupide” pe forumuri de specialitate.
Desigur, au apărut tentative de a prezenta conținutul de pe Wikipedia în “layman’s terms” (ca pentru neștiutori), cum ar fi simple.wikipedia.com, dar, din păcate, articolele apărute sunt, mai mult, niște povești, care nu tratează subiectele cu rigurozitatea necesară pentru nivelul liceului.
Cum internetul crește exponențial, devine din ce în ce mai greu să găsești ceea ce cauți și să mai și înțelegi ceea ce citești. Din acest motiv sunt bune manualele, ele fiind redactate de un număr redus de persoane, care lucrează în echipă și, de obicei, reușesc să închege bine informațiile, păstrând același nivel de dificultate și notații de-al lungul întregii cărți.
La aia cu integralele care-și schimbă notațiile m-ai prins. =))
Hmm, interesant aspect. Mi-a scăpat!
Hmmm… La mine situatia sta putin altfel.
Pe tot parcursul liceului ne-am plans ca nu se face nimic la {orice materie aici, poate doar fizica sa lipseasca}. Cand am ajuns in facultate, am avut surpriza sa constat ca am colegi care nu stiu cum arata un grafic de sinus, habar n-au ce-i ala cerc trigonometric, nu stiu sa deriveze o functie de gradul I, n-au auzit de legea lui Ohm, habar n-au cati electroni are H, se uita ca vitele cand vine vorba de calculat determinantul unei matrici de 2×2… sa continui? Si da, am dat admitere la facultate la doua probe (prima fixa: analiza matematica + algebra si a doua la alegere: fizica sau geometrie + trigonometrie). Penibil de simple, dar chiar si asa nu stiu cum dracu’ au trecut de ele unii… probabil au pus litere la plezneala (a fost grila).
Raportandu-ma la colegii de facultate nu m-am simtit nici un moment dezamagita de nivelul meu la materiile pe care le facusem in liceu. E totusi destul de important de mentionat aici ca eu nu am facut nici o ora de info in liceu, iar cand am inceput anul I la Politehnica eu nici macar nu stiam ce e aia programare. La capitolul notiuni legate de informatica, si capacitatea mea de a le intelege… da, a fost umilitor de multe ori. Acelasi lucru pot sa-l spun si despre partile practice la unele materii de electronica din ultimii ani. A fost si unul din motivele pentru care am lasat balta Politehnica si m-am dus la facultatea de matematica-informatica, specializarea matematica. Ma descurcasem foarte bine la materiile teoretice din primii ani si apoi la chestiunile practice… pur si simplu n-a mai mers deloc, dar deloc.
Stiu ca mai e un aspect la care nu am facut referire pana acum. Eu am fost la FILS, la Automatica nivelul e intr-adevar mai ridicat. Mediile de admitere sunt mai mari – in anul in care am intrat eu, la noi ultima medie a fost 5 si ceva (ok, 7.25 la sectia la care am fost eu), in timp ce prima medie cu care s-a picat la Automatica la sectia de Calculatoare a fost 9.56. Plus ca primii… nu stiu cati, multi in orice caz… intrasera fara examen, pentru ca aveau premii la olimpiadele nationale de profil. [Acum eu poate ca am o imagine idealizata, ca n-am facut decat cateva cursuri acolo, cursuri pe care cred ca-i clar ca nu le-am ales din cauza ca as fi auzit de rau de ele.]
Stiu ca nu e absolut nici o onoare sa fii destept intre prosti, dar asa stau lucrurile: in timpul facultatii eu nu am simtit niciodata ca liceul pe care l-am facut m-a pregatit mai prost la o anumita materie decat au facut-o alte licee pentru colegii mei de facultate la aceeasi materie. Si nu, nu am facut meditatii in liceu. A existat o tentativa la mate, dar am lasat-o balta pentru ca nivelul era mult prea scazut fata de ce imi dorisem eu.
PS – Liceului meu i se spunea Bastilia.
Și, a fost cucerită? Bastilia, adică.
PPS – Anul asta la liceul la care am fost promovabilitatea a fost de 99% (daca numarul de clase & elevi e acelasi, asta inseamna 1 elev picat) si au existat destule medii de bac de peste 9.5.
Aha, deci n-a fost cucerită de prostie. Fain!