Paradoxul plecării pe Marte
De fapt, paradoxul plecării de pe Pământ este că cei care pleacă să reprezinte umanitatea pe Marte sau, altfel spus, cei care reprezintă saltul umanității în viitor nu sunt, de fapt, niște oameni reprezentativi.
Sunt, fără doar și poate, niște oameni curajoși, poate niște oameni buni, poate niște oameni deosebiți, dar nu sunt oameni ordinari, nu sunt banali, nu sunt ca oricare alții. Sunt deosebiți și, tocmai prin aceasta, nu sunt reprezentativi.
Reprezintă umanitatea dar, paradoxal, nu reprezintă oamenii, ci aspirațiile lor.
Și poate că noi, totuși, zburăm prea jos…
Dar daca asa vrem sa ne prezentam e in regula. pentru ca cei care vor lua contact cu acei oameni vor avea impresia (corecta pentru acel moment) ca ei sunt reprezentativi.
Pe de alta parte, poate doar astfel de oameni „nereprezentativi” vor supravietui tocmai din motive temerare, astfel devenind reprezentativi.
Mă, cred că am mai zis asta: ce sens are să consumăm resursele necesare pentru a trimite niște oameni până acolo, când sarcinile lor pot fi îndeplinite cu ușurință de niște roboți? Pare să fie vorba despre încă un concurs de măsurare a lungimii obiectului, caz în care se pare că n-am învățat nimic din perioada războiului rece.