Primii câțiva ani sunt grei…

Incredibil!, ar exclama unii, citind povestea Mirelei. Rezonez cu ea, am fost și eu acolo, pe undeva încă mai sunt, din punct de vedere uman suntem, cred eu, pe aceeași frecvență.

Dar povestea ei nu este surpinzătoare, pe vremea când încă putea munci, tata ieșea la 16 de la uzină și mergea la o a doua uzină, până la ora 23. Și apoi la 5 se trezea să o ia de la capăt. Iar tata nu este un exemplu unic, sărăcia și pragmatismul sunt, cumva, universale.

Ce este frumos la povestea Mirelei și, în speță, ce este frumos la Mirela și aspectul pentru care o respect cel mai mult este relația pe care o are atât cu munca, cât și cu realitatea, folosindu-se de orice oportunitate onestă pentru a putea să-și urmeze visul.

Astfel de oameni schimbă lumea! Muncind atât jos, cât și sus, vezi mai mult din spectrul a ceea ce înseamnă să fii om și, în consecință, ai potențialul de a deveni un om mai bun.

Iar oamenii cu adevărat buni sunt rari, ceea ce o face pe Mirela pe undeva unică. Sau, nu unică, ci rară, dar asta nu-i răpește niciun merit și nici n-o știrbește în vreun fel.

Mirela, eu m-am ridicat din șanț, de la târnăcop și lopată. O să-ți mai fie greu câțiva ani, nu mulți, dar o să fie bine, iar aceasta nu este o promisiune, ci o certitudine.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.