Refuz să mă afund în mocirla națională a pioșeniei și imposturii și s-accept acest doliu național față de „regina” Ana de Boubon-Parma. Prefer, din contră, să mă retrag în bula mea de rațiune și verticalitate, în care liderii din exil trăiesc neliniștea poporului rămas în asuprire, spre deosebire de ăștia „ai noștri” care s-au dezis de noi.

Nu-mi asum, deci, familia aceasta „regală”, cum nu-mi pot asuma nici familia regală din Suedia sau UK, de exemplu, cu care – dealtfel – am cam tot atâtea legături istorice. Nu mă credeți? Familiile „regale” din Europa sunt atât de încuscrite între ele, că este de mirare că nu produc mai mulți copii deformați.

Da, veți spune, oamenii ăștia au fost de-ai noștri, dar au fugit în exil. Aș înclina să fiu de-acord cu această afirmație, cu o singură adăugire: au fugit în exil și au uitat complet de noi, până în ziua în care, ca niște oportuniști ce sunt, s-au putut reîntoarce.

În perioada apropiată exilării, diaspora română era constituită din oameni remarcabili, precum Brâncuși și Eliade. Ce-a făcut „regele” din exil pentru „supușii săi” aflați și ei în exil? Mai ales că, vorba aia, erau vecini în Franța. Nimic sau insuficient, cel mult, și aici vin cu exemple ale altor familii regale din Europa care, aflându-se în exil, au luptat pentru reîntoarcerea în țara proprie, inclusiv prin formarea unei elite în diaspora, elite care s-o ajute să se reîntoarcă, spre deosebire de „ai noștri” care mai că nici n-au vrut să audă de geniile din propria noastră diasporă, oameni cu care s-ar fi putut construi o democrație imediată căderii comunismului.

Așa este corect, indiferența pe care a arătat-o față de „supușii săi” – pe care, altfel, i-ar fi putut ajuta să se organizeze într-o diasporă puternică, o alternativă reală și viabilă la comunism – i se întoarce înapoi. Cu dobândă.

În fine, mă revoltă faptul că „regele” Mihai este tratat cu mult mai bine decât ar merita, iar familia sa este tratată cu mult mai multă cinste decât ne-a făcut nouă. Dar așa suntem noi, întoarcem creștinește și celălalt obraz după care, când ne primim palma, ne uităm mirați.