Rusia fură Moldova prin Transnistria
Bugetul Transnistriei este adoptat anual cu un deficit uriaș de peste 70 la sută, deficit care este acoperit în mare parte de asistența directă primită din Federația Rusă sau din contul plăților pentru gaze, pe care administrația de la Tiraspol le colectează de la consumatorii din Transnistria, dar nu le achită furnizorului rus Gazprom. Aceste sume rămân în administrarea regiunii, iar ulterior sunt trecute ca datorii ale Republicii Moldova față de Gazprom.
Nu s-a schimbat nimic față de acum șaptezeci de ani, când dădeau cu o mână și furau cu zece. Cum făceau și cu Ucraina, Georgia și Bielorusia.
Partea bună este că Rusia s-a prins că nu va mai putea susține Transnistria, pentru că nu va mai avea niciun rol militar și strategic, așa că s-a apucat să închidă robinetul de dat ceea ce, interesant!, coincide și cu robinetul de luat.
Hai, că parcă-parcă începem să ne scăpăm de povara lăsată de blestemații Ribbentrop și Molotov.
Si nu e numai atât.
Cineva dinauntru le tine isonul și la alte treburi.
Știai ca produse neaoș romanesti ajung la ei cu etichete rusești ?