Scurtissime (18)
- În România, evaziunea fiscală la alcool este de 750 de milioane de euro pe an. În timpul acesta, contrabandiștii și producătorii ilegali își văd discret de treabă, vânzând „băuturi” din varii sortimente dubioase: Matrafox, Genocid, „Adio, mamă” făcute din lichid de parbriz și alte soiuri de alcool industrial și toxic pentru organism… Hâc.
- Cred că acesta este un motiv suficient de bun pentru ca anumite servici medicale să fie cu plată.
- Ieri mi-am rupt capul cu un curs de baze de date de la Stanford. Asta o să fac și azi.
- Am fost la avanpremiera filmului „Loverboy”. Am și scris despre asta, fiindcă a fost semnificativ.
- Orașul minier merge bine. În momentul în care scriu aceste rânduri, sunt pe locul
patrutrei. - Ieri, la Cluj, a fost Cupa Bloggerilor. N-am participat din cauza lui (2). De fapt, era să nu ajung nici la (3) pentru că mi-am adus aminte că am de ajuns undeva cu șaisprezece minute înainte de eveniment. În final, am ajuns la timp.
- Vă vine să credeți că eu nu știam să ajung la Cinema City din Iulius Mall? Imediat sunt doi ani de când sunt în Cluj iar eu nu știu orașul. Am noroc că mă mai scot companiile la masă, că altfel ar fi vai și amar.
5. Mă bucur că îți place cursul. Cum se compară cu școala românească? 😀
Nu se compară cu școala europeană. Cursul ăsta este mult prea abstract.
Abstract? =)) Du-te mă. Chiar prezintă tehnologii concrete, care se folosesc în practică 🙂
Algebra relațională este cam prea abstractă pentru gustul meu. =))
Ne spunea al nostu sef inainte sa demisioneze ca evaziuea …pe domeniul avicol …este aproape ca cea de la alcool….vai de capusoru nostru si de cota tva…care multi obaga in buzunar,
Cred că e și mai mare.
Problema este ca ,,,piata nu-ti permite sa functionezi in legalitate atata timp cat altii fac evaziune….pe domeniul nostru cel putin producatorii se duc in cap din acest motiv!
OK, atunci lui Adrian Năstase de ce-i merge bine?
Pai tu crezi ca el a facut bani din Avicola?:PP
Sunt convins.
inseamna ca si eu fac bani din avicola!
Mai știi?
daca eram in locul lui cred c a toate gainile mele faceau oua e aur!
Lui îi plac cocoșii cu cristale Swarovsky.
Mie ,,,gainile:)
Știm. 😀
Deja stie toata lumea?!
Cred că da.