Scurtissime (324)

  1. Instagram suportă și video. Era și timpul.
  2. Legea lui Aaron a fost depusă la senatul american.
  3. Celebrul jurnalist independent Michael Hastings a murit de atac de cord. Nu înainte de a le comunica celor de la WikiLeaks faptul că este cercetat de FBI pentru munca sa.
  4. Vizavi de XBox și Microsoft, dacă eu sunt așa de nașpa, cum mi s-a mai spus, de ce Microsoft renunță la o parte din prostiile pe care le-a impus? De buni și drepți ce erau, desigur.
  5. Clãdirile istorice ale Minei Petrila, preluate de administratia publicã. Vestea asta mi se pare foarte, foarte bună, întrucât și eu am luptat pentru salvarea clădirilor minei.
  6. Poate că, totuși, argintul este bun în medicină.
  7. Știri de genul acesta mă fac să-mi pun întrebări legate de egalitatea dintre frați.
  8. Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a decis condamnarea fostului vicepresedinte al Curtii de Apel Timisoara, Nicolae Catalin Serban la cinci ani de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta. Sursa.
  9. Prima baterie de dimensiunea unui grăunte de nisip este comparabilă cu acumulatorii convenționali.
  10. Tribunalul obliga RDS-RCS sa restituie taxa de reziliere. Urmează Vodafone, Orange, Cosmote, UPC…

2 Comentarii

  1. Joita Lucian 21 iunie 2013 la 19:50 - Raspunde

    Cum se face ca toti care se pun contra SUA mor..de diferite boli sa fie oare coincidenta?!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.