Sesizare la DNA împotriva Agenției Spațiale Române
ARCA a introdus o acțiune penală la Direcția Națională Anticorupție împotriva Agenției Spațiale Române (ROSA), alături de alte trei acțiuni civile. Obiectul acțiunii penale îl constituie lipsa de transparență menită să ascundă incompetența și frauda în Programul de Cercetare, Dezvoltare și Inovare – Tehnologie Spațială și Cercetare Avansată STAR, precum și conflictele de interese și abuzurile în serviciu care au marcat această competiție.
ROSA este o agenție guvernamentală, condusă în prezent de Piso Marius-Ioan, care primește fonduri guvernamentale și distribuie în mod clientelar, la diverse organizații din România, afiliate domniei sale, finanțări pentru proiecte spațiale. Desigur, niciun contribuabil român nu a auzit de vreo acțiune de succes desfășurată de această agenție guvernamentală, deși fiecare dintre noi contribuie financiar la alimentarea anuală cu milioane de euro a conturilor ROSA.
Initiațiva acțiunilor în justiție vine după ce, participând la competiția STAR în 2012, am fost martorii unui mod de operare în evaluarea proiectelor și blocarea eventualelor contestații, pe care nu avem de gând să-l lăsăm să continue. Noi, românii, am scos din buzunar 60 de milioane de lei pentru prima competiție și urmează să mai scoatem încă 324 de milioane până în 2017, pentru următoarele etape ale Programului STAR. Din păcate, domnul Piso nu numai că manageriază Programul sfidând legea, dar îl folosește și pentru răzbunări personale. Fiind obsedat de distrugerea ARCA, acesta ne-a telefonat să ne invite la concursul de proiecte, cu scopul de a ne discredita prin respingerea în mod aberant, a proiectelor noastre. In fișele de evaluare a proiectelor, care ar fi trebuit să conțină argumente știintifice și tehnice, găsim expresii precum: „Nu vă uitati la lumina în care se prezintă”, „Aș angaja oricând directorul lor de marketing”, „Ar putea merge, dar niciodată un ONG nu va putea deveni furnizor ESA. Ar fi premieră mondială” etc.
Avem, prin urmare, toate motivele să ne îndoim de imparțialitatea și de competența experților folosiți în evaluări.
Acțiunile ARCA au drept scop identificarea și prezentarea faptelor incriminaților, elemente care să conducă la destructurarea rețelei financiare clientelare constituite în jurul lui Piso Marius-Ioan, președintele ROSA.
Am cerut DNA să verifice lipsa totală de transparență prin care Agenția Spațiala Română repartizează proiecte de zeci de milioane de euro destinate cercetării spațiale, fără a publica procedura de selecție a evaluatorilor și modul de alocare al proiectelor către aceștia, în vederea evaluării.
Am semnalat gravul conflict de interese în care se află conducătorul Agenției Spațiale Române, care alocă fonduri către Institutul de Științe Spațiale, în condițiile în care domnul Piso este șef de laborator și membru în consiliul științific la ISS. 10 din cele 47 de proiecte propuse pentru finanțare aparțin ISS. Două dintre proiectele finanțate aparțin unor persoane aflate în directa subordine a lui Piso la ISS, aceleași care au fost finanțate și pentru eșecul satelitului Goliat.
Am semnalat lipsa competenței tehnice la evaluarea proiectelor finanțate de ROSA din banii publici. Am semnalat că procedurile de selecție și modul de alocare a proiectelor către experții evaluatori sau numele acestora nu sunt făcute publice de Agenția Spațială Română, deși legea îi obligă la publicarea acestor informații.
De ce am pornit pe acest drum?
Deși, în ultimii ani, ROSA nu a făcut decât să ne furnizeze probe pentru acțiunea în justiție, modul în care s-a desfășurat prima competiție STAR ne-a convins că astfel de situații nu mai pot fi tolerate. Prin aceste acțiuni urmărim să obținem dreptul de a concura onest la programe de finanțare pe care statul român le acordă pentru domeniul spațial, pentru că dacă am realizat în zece ani toate lucrurile de care suntem astăzi mândri, având ca oponent o agenție a statului, să ne imaginăm ce vom realiza in urmatorii 10, 20, 30, 40 ani, fără ca o instituție a statului să încerce activ să ne împiedice activitatea. Conducerea ROSA a dat dovadă de iresponsabilitate și incompetență în cheltuirea finanțării publice și în relația față de ARCA.
Toate elementele succint menționate mai sus constituie probe detaliate în dosarul civil și în cel penal.
Timp de 10 ani, prin munca susținută, am activat îin domeniul aerospațial devenind lider național în acest domeniu și stârnind interesul unor instituții internaționale în domeniul spațial ca NASA sau ESA. Printre realizările noastre se numără: lansarea rachetei Demonstrator 2B, prima rachetă modernă proiectată și construită integral în România, construcția și lansarea celor mai mari baloane solare din lume și a celor mai mari baloane cu heliu din țară, lansarea rachetei Helen, prima rachetă spațială românească. În prezent dezvoltăm avionul supersonic IAR-111, racheta orbitală Haas 2C, motorul rachetă Executor si lucrăm la testarea stratosferică a sistemului de parașute a navei cosmice ExoMars, o cooperare dintre Agenția Spațială Europeană (ESA) și Agenția Spațială Rusă (Roskosmos).
Bineînteles că aceste lucruri nu se puteau realiza decât având alături alte instituții de prestigiu, în calitate de parteneri și colaboratori, din sectorul civil și militar.
Încă de la primele noastre realizări, am încercat să interacționăm cu Agenția Spațială Română (ROSA), o instituție a statului pe care o considerăm la vremea respectivă un potențial sprijin pentru proiectele noastre și un potențial partener pe termen lung.
Din păcate, conducerea ROSA a văzut în ARCA un dușman și în nici un caz un aliat, alături de care să construiască modelul de succes care am devenit, din păcate singuri, peste ani.
De pe Facebook
Lasa un raspuns