Perspective sumbre țara noastră are

După părerea mea, retragerea de pe piața românească a mai multor investitori ruși vestește ceva rău, căci nimeni nu pleacă de acolo de unde este perspectiva să iasă banul.

Dacă din Cipru, bancherii ruși s-au retras acum șase luni, iar combinatele Mechel din România au început să se închidă tot atunci, dacă la ciprioți a căzut sistemul bancar, s-ar putea ca la noi să cadă industria, rezultând într-o cerere mult mai mică pentru combinatele rusești, deci într-o lipsă de profitabilitate.

Atenție, zonă cu câini maidanezi agresivi - Riscul e al Dumneavoastră

Atenție, zonă cu câini maidanezi agresivi – Riscul e al Dumneavoastră

Amu n-aș putea să bag mâna în foc și să spun că aceste incidente sunt legate între ele, sau că nu sunt. Dar cum oțelul ia pulsul producției industriale, cu așa competenți la conducere, ar fi mare mirare să nu ne prindă 2015 cu -10% PIB față de 2013.

Desigur că sper să greșesc, să aberez grav și să nu ne fie și mai greu de atât. Dar mie nu-mi miros a bine retragerile din industriile de bază (oțel, ciment și energie). Pe voi nu vă sperie?

P.S. Nu exclud posibilitatea să fie ceva concertat de la Răsărit, premiu pentru recenta înțelegere cu Turcia pe probleme de energie.

9 Comentarii

  1. Mihai Todor 03 aprilie 2013 la 03:57 - Raspunde

    Păi ar trebui să iei atitudine și să te retragi și tu, mai către vest 😛

    • Robin Molnar 03 aprilie 2013 la 07:38 - Raspunde

      Ce-i mai la vest de Cluj? Timișoara? Sau Oradea?

      • Mihai Todor 03 aprilie 2013 la 12:14 - Raspunde

        Nu bre, ceva mai în vest de atât. Trebuie să-ți lărgești orizonturile, cum s-ar zice 😛

        • Robin Molnar 04 aprilie 2013 la 07:40 - Raspunde

          Mai la vest? Nădlac? =))

          • Mihai Todor 04 aprilie 2013 la 14:01 -

            Ești pe calea cea bună. Ține-o tot înainte și nu te opri până nu dai de-o baltă mare care se întinde cât vezi cu ochii 😉

          • Robin Molnar 04 aprilie 2013 la 14:31 -

            Wow, am auzit că e frumos la Balaton, acea baltă mare și lată cât vezi cu ochii, din Ungaria. =))

          • Mihai Todor 04 aprilie 2013 la 14:45 -

            Păi d’acolo începe binele :))

  2. Laurentiu 04 aprilie 2013 la 23:17 - Raspunde

    Si zau ca as pleca din tara dar parca nu ma lasa sufletul! O sa traim si vremuri mai bune.

    • Mihai Todor 04 aprilie 2013 la 23:18 - Raspunde

      Da’ nu-i păcat să-ți irosești anii buni ai vieții până or veni vremurile bune?

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.