Un titlu recent spunea că un om aflat în stare de inconștiență, vegetativă, a comunicat cu oamenii de știință folosindu-și gândurile: pentru „da” se gândea la ceva, iar pentru „nu”, la altceva.

Amu, implicațiile acestei descoperiri sunt profunde și incomode: s-ar putea ca semnele după care să determinăm starea de conștiență a cuiva să fie doar superficiale, dacă omul era conștient de starea sa și putea comunica gândindu-se la ceva, în timp ce semnele externe îl arătau într-o stare vegetativă, poate că…

Mă gândesc la bolnavii care sunt deconectați de la aparatele de menținere artificială a vieții. Sigur, acestea nu sunt decuplate, când creierul are activitate susținută, chiar și sub-normală, ci sunt conectate în continuare, sperându-se la o revenire din starea de comă profundă. Dar câți își revin? Știe cineva?

Sau, și aici doream să ajung, poate că unii ajung la aceeași stare ca și omul din poveste: sunt conștienți pe interior, dar nu prezintă niciun simptom exterior, și pot comunica doar cu puterea gândului, având – totuși – putere de decizie.

Cum facem să-i recuperăm pe cei aflați în acestă stare? Și ce drepturi le oferim? Le oferim drept de vot? Sau de a-și întocmi testamentul? Și cum s-ar chema, juridic, un om aflat într-o așa o stare? Sau cum s-ar chema așa o stare? Că nu e inconștiență ci altceva. Dar ce?

P.S. Poate că umanitatea este mai complexă decât mi-am imaginat.