Șocul culturii țării tale
De exemplu, orice european când merge pe la mama zborurilor, suferă un șoc cultural. Cu cât e distanța mai mare, cu atât șocul cultural e mai mare.
Pe de altă parte, cred că este foarte posibil ca un român ce merge într-o altă parte a țării, indiferent de scop, să sufere un șoc cultural.
Deci? Ați avut parte de unul? Cum a fost și în ce circumstanțe?
Eu am suferit un șoc cultural, de fapt două dacă mă gândesc bine … atunci când am plecat din Rm-Sărat, tocmai în Iași, care a fost mai mult o mutare din Muntenia în Moldova, dintr-un oraș cu 30 și ceva de mii de locuitori într-un oraș cu vreo 300 de mii de locuitori.
Al doilea a fost când, după 6 ani petrecuți acolo a trebuit să mă întorc înapoi în Râmnic 😀
Când îți faci o idee despre cum ar trebui, cum ai vrea să fie în noua „locație” și observi că realitatea nu e chiar așa cum îți imaginai, îți trebuie ceva timp să te adaptezi.
Ți-a plăcut să te întorci înapoi?
Nu prea am avut de ales, găsisem de lucru aproape de casă. Pe vremea aia chiar voiam să muncesc, nu ca acum 🙂
E dezarmanta sinceritatea ta… 🙂
Mai am și defecte, nu doar calități 😉
Și acum de ce nu mai vrei?
Nu e vorba că acum nu mai vreau să muncesc acum, dar atunci era altceva, era primul meu job serios, birou, calculator… în iași avusesem parte numai de „las’ că te sunăm noi”…
Când acumulezi puțină experiență nu mai ești așa de entuziasmat, ca prima dată 🙂
Păi e ca la sex, nu? =))
Asa am simtit si eu o diferenta cand m-am mutat de la Constanta la Bucuresti si invers. Constantenii mi se pareau asa pasnici… 🙂 Dimineata in Bucuresti zici ca explodeaza strazile. Acolo am vazut prima data un om cu adevarat grabit: ca sa nu mai stea la semafor a urcat cu masina pe trotuar. (!)
Am văzut unul de-ăsta și în Cluj.
Suntem inventivi, ce mai…
Eu sufar un soc cultural de fiecare data cand ma intorc in tara. Dar mi s-a intamplat si in interiorul tarii, cand am fost in Ardeal, unde oamenii sunt mult mai linisititi, mai calmi, mai cumsecade.
Sunt curios ardelenii ce șocuri culturale or avut prin alte părți, acum că ai precizat.