Urmează stația Iezerul, cu lacul pe partea stângă

După cum cred că v-am spus, am venit în concediu să merg la munte. Și nici prin gând nu mi-a trecut că voi fi fost în Petroșani de sub douăzeci de ore, că voi fi și plecat unde a înțărcat dracu bălana.

Vin băieții de dimineață pe la mine, duminică, luăm prânzul iar apoi supunem la vot unde urmează să mergem. Și s-a votat cu două voturi pro și o abținere să mergem pe vârful Aușelu din Munții Șurianu, iar eu am votat pentru Cheile Roșia.

No, am mers cu mașina cam o oră, vreo treisprezece kilometri, până în mijlocul pustiului dintre văile munților. De acolo am trecut printr-un pârâu și am început să urcăm vreo zece, douăzeci de minute pe un povârniș inundat și abrupt, în principiu cursul unui pârâu pietros și rece, până să ajungem la un drum forestier.

De acolo, cred că am mai urcat o oră (poate mai bine) pe un drum forestier abrupt, precum versantul pe care se afla, până la golul alpin de unde am mai urcat o oră până la stâna de unde am mai făcut o jumătate de oră până la intersecția cu drumul de lângă vârful Aușelu (2009 metri) ce ducea, printre altele, la singura sursă de cafea pe o rază de zece kilometri.

Deci, ajunși la intersecție, supunem la vot că încotro să mergem, iar eu, cum muream după o cafea, am votat prost, așa că am mai mers cam o oră până la cabana Șureanu din Rezervația Naturală Iezerul Șureanu, aflată taman în județul vecin (Alba), lucru confirmat de panoul informativ că suntem pe raza ocolului silvic Cugir…

Acolo, Blondu, cel care ne-a prostit că mergem doar o oră pe munte, a făcut rost de niște plicuri de trei în unu pe care le-am făcut amestecându-le cu apă rece într-o sticlă de jumătate, obținând cea mai proastă cafea pe care am băut-o în multă vreme. Și am mâncat niște tablete de “ciocolată” care au avut harul de a mai concentra din gustul chior al cafelei. Și ne-au dat și energie, mai ales unui amic “Talpă Iute” care țopăia iepurește pe coclauri, de tot drumul i-am văzut numai ceafa și aia de la sute de metri în spate.

Nu, n-am găsit nimic sărat de mâncare, dar am văzut lacul glaciar Iezerul aflat pe stânga cum mergi pe poteca de munte spre cabana Șurianu, la baza muntelui Șurianu. Și avea și pești și era frumos rău. Dar, no, se făcea târziu așa că n-am stat mult, și am urcat iarăși spre domeniul schiabil Șureanu și, de acolo, am mai urcat un pic pe Curmătura Șureanu până spre Aușel, după care am coborât înapoi.

Vă dați seama ce ne-am mai distrat, dacă pe mine mă durea genunchiul drept de șchiopătam… Dar a fost frumos, de-abia aștept să mă mai duc și pe alte coclauri.

Și da, am pus și poze, că dacă am fost toată ziua cu piciorul în pioneze, n-am avut ceva mai bun de făcut. Așa că vă doresc vizionare plăcută.

2 Comentarii

  1. Mihai Todor 21 iulie 2011 la 12:37 - Raspunde

    Ohoooo, crecă o ieșit și sufletu’ din matale pe un asemenea urcuș 😀

    PS: Cred și eu că te dor genunchii. Nu au fost proiectați să târască o namilă de 100 kg pe tărâmul caprelor negre 😀

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.