Mergeam la muncă. Eh, în fața mea era un tip înalt, mai grăsuț de felul lui (adică mai grăsuț decât mine, vrau să spun). Era îmbrăcat într-un trening de bumbac, larg, gri. Avea ceva rucsac în spate, iar în buzunarele laterale avea o sticlă mare de Gatorade și ceva sticlă cu lichid proteic, nu mai știu exact de care.

Mă uitam la el și mă gândeam:

– Unde vrei să zbori, tăticule?

Puteam să jur că aleargă și merge pe jos zeci de kilometri pe zi, că doar de aceea are consumul energetic mare. Eh, și când colo ce să vezi? Tipul merge, își ia un bilet de autobuz și se urcă în vehicul. Să-mi cadă fața pe jos cât de botanist pot să fiu și eu câteodată. Îmi și venea să strig:

– Credeam că ești sportiv, nenicule.