Nu mai pot să mă mint

Știți, de fapt mie îmi place iaurtul (acum vă întrebați, probabil, câți sunt cei cărora nu le place iaurtul). Mă rog, îmi plăcea. Nu, nu cele cu fructe și arome diverse, nu, îmi plac cele clasice.

Mă rog, îmi plăceau (da, m-am repetat). Văd la televizor cum că nu știu ce iaurt este delicios. Să mor io, îl gust și mi se pare că ar fi o balegă leșinată cu pretenții de iaurt. E ca și cum m-aș uita la un plop pe care scrie că-i trandafir.

Să mor io, aș mânca iaurt, doar de aceea chiar și azi cea mai friguroasă zi este aceea în care am fost după iaurt, pe vremea blestematului de Ceaușescu. Aș mânca iaurt, dar iaurt din acela cum știu eu că trebuie să fie, cum era atunci când eram mic, nu mizeriile astea ce au cauciuc (derivați) prin ele. Gust, îi spun creierului că mănânc iaurt și-mi spune:

– Da, să mă trezești când mănânci iaurt.

La fel, îmi plăceau conservele de carne sârbești. Doamne, și acum mă bântuie când mă gândesc. Mă uit în comerț. Văd numai rahaturi făcute să țină și cinci ani. Păi ce carne mumificată e aceea care ține cinci ani? Plus că unele au un conținut de carne de 65%. Știu să gătesc, știu cum arată carnea. Aceea nu e carne. O fi șoric, organe, grăsime și altceva, dar carne nu este. Sau, cel puțin, nu este mai mult de 15%.

Mi-e dor de mâncarea de pe vremea când eram doar un puțoi. Așa, nu mai pot să mă mint că mănânc nu știu ce, când simt că nu este așa. De aceea, prefer să nu mai mănânc deloc. Decât să mă întristez, mai bine îmi văd de treabă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.