Din ciclul "Şi fusei în Craiova" trebuie să vă povestesc cum merg oltenii la masă. Este destul de interesant şi ciudat, după părerea mea. Adică no, eram în centrul craiovei şi muream de foame.

În Oltenia, dacă vrei să mergi la masă, trebuie fie să ai bulan, fie să ştii oraşul. Pentru că în centrul oraşului Craiova este plin de terase, cu fotolii şi canapele, dar nicăieru nu este trecun un "Meniul zilei" sau ceva, ca să ştii că acolo se şi mănâncă. Chiar mă întrebam:

– Bine, bine, dar oltenii unde mănâncâ? Sau cum fac? Că io văd numai mese goale iar acolo unde este lume doar se bea.

Aşa că pe la ora 12 şi un sfert eu mă plimbam prin centrul craiovei şi mă uitam cu jind pe la mese, să văd, poate-l văd pe careva luând prânzul, să mă aşez şi eu acolo să comand, că deh, stomacul cere. Şi cred că m-am plimbat vreo douăzeci de minute până să-i văd pe unii cum manâncă.

Repede, m-am aşezat şi eu la o masă. Un tip apare cu o foaie mare, format A2 şi plasticată, pe care erau trecute cu font de 44 sau 72 vreo 10 meniuri. Cred că era meniul din geam sau ceva, că altfel nu-mi explic. Deh, economie, criză, etc. Se apropie de mine:

– Bună ziua.

– Poftim?

– Bună ziua.

Omul se blocase că i-am zis bună ziua, aşa cum, dealtfel, este normal şi firesc în anumite zone ale ţării. Se uita la mine cu nişte ochi mari şi nu ştia ce să spună. Mă uit peste meniu şi-i spun să-mi aducă o cafea lungă (pe vremea caniculară de acolo dacă beam o cafea mare mi se făcea rău). Apoi:

– Vă rog să-mi mai aduceţi o sticlă de Mountain Dew.

– Numai de la Coca Cola avem.

– OK. Adu-mi un Fanta. Nu contează de ce e.

Începe să mi le înşire:

– Portocale, lămâie, etc.

– Lămâie.

Apoi:

– Vreau un meniu cu şniţel de pui ( acolo era trecut cam aşa: 200 de grame de cartofi prăjiţi, 100 de garme de şniţel, o chiflă de 100 de grame, două sosuri şi o salată, în total 510 grame).

Mă pufnise râsul. Deci aduni pâine cu cartofi prăjiţi şi şniţel, etc ca să dea "mai mult". Parcă la noi, în ardeal, nu se adună aşa decât la sandvişuri, nu la meniu. Adică la un meniu nu spui cât cântăreşte chiar aşa. În fine, trec câteva minute şi-mi aduce o ceaşcă de cafea Rioba într-o ceaşcă de hârtie condensată. Pahare aşa mai văzusem, dar ceşti parcă nu, sau nu ţin eu minte (ceea ce este cam exclus).

Peste câteva minute îmi aduce şi meniul.

– 18 lei.

– Mai adă-mi, te rog, un suc (muream de cald, la umbră fiind).

– 22 de lei.

Scot 25 de lei şi îi întind lui:

– Lasă aşa. Mersi.

El începe să numere să-mi dea restul.

– Nu, lasă aşa.

Stupefiat se uită iarăşi la mine cu nişte ochi mari, incapabil să spună ceva. Mie mi s-a părut tare haios. Îmi dau seama ce clienţi "generoşi" are. Adică no, trei lei ciubuc este o avere. Mai ales că-mi adusese ce comandasem, a fost prompt, haios şi nu-mi pusese "sosul secret"…

Nu mi-a plăcut, totuşi, faptul că după ce am mâncat nu a venit să ia toate cele de pe masă (farfuria, coşul de pâine, tacâmurile) dar mă gândesc că no, poate aşa o fi la ei, le lasă pe masă ca să le arăţi celorlalţi că ai mâncat. În fine, a fost o experienţă interesantă.