Mă întâlnisem pe tren cu un amic din tinerețe, venind și el spre Cluj, recent întors din Afganistan, soldat fiind, iar povestind cu el am realizat afirmația din titlu: „un bun soldat nu este un bun civil”.

Nu spun că un soldat bun este un om groaznic, ci că un soldat bun nu mai are plăpândețea unui civil care, oricât de dur și de șmecher ar fi, tot n-are instinctele șlefuite pe băncile unei academii militare, scrutând cu ochii, non-stop, mediul din jur pentru a putea reacționa în caz de pericol. Ceea ce nouă, civililor, ne dă o senzație stranie.

Apoi, cred că un bun soldat nu este un bun civil, întrucât îndoctrinarea militară, justă dealtfel, schimbă felul în care un om vede economia, politica și lumea, oamenii devenind mai de grabă niște numere, niște parametri într-o ecuație mai mare.

Pe de altă parte, este o plăcere să interacționezi cu tinerii ofițeri și, dacă poți trece peste micile viziuni militare opuse viziunilor pe care le au, în general, civilii, distracția e garantată. Cel puțin, din ce am văzut eu, omul acesta n-a făcut școală degeaba.

În fine, câți dintre noi ar fi dispuși să renunțe la drepturile civile pentru a deveni militari?