Cabral povestește despre o nouă țeapă ce străbate ca o briză rece cocoașa semeață a poporului, țeapă prin care sunt escrocați de bani diverși creduli care cred în puterea de netăgăduit a șpăgii.

Desigur, țeparii n-au nicio scuză că fac ceea ce fac, dar nici ăia de sar cu banii de șpagă ca târfa-n penis nu sunt chiar suflete curate și inocente. Ei sunt păstrătorii unui sistem infect și bolnav și ei poartă responsabilitatea morală a faptului că prea puțin se poate rezolva fără șpagă.

Situația este atât de gravă, că mi-aș propune dezincriminarea acestui tip de țepe:

– Bă, dacă oamenii au bani de dat, luați-i!

Nu, aici nu este vorba despre împăcări amiabile între părți – că, dacă ești mărinimos, ierți și pe gratis –  ci despre sisteme absconse de mânărire  a justiției sau despre ungerea nenecesară cu ulei de euroi a unor indivizi ce numai medici nu sunt.

Aș vrea să spun că-mi pare rău de bătrânii care-și pierd agoniseala și banii de înmormântare, dar nu mi-e. De fapt, am ajuns în extrema la care consider că ăștia care au creat sistemul corupt, babalâcii prezentului, azi – mâine crapă și ar fi păcat ca, dacă noi tot suntem generație de sacrificiu, ei să scape netaxați.

Sunt convins că și atunci când voi fi bătrân, vreun tânăr o să spună la fel și la fel de multă dreptate va avea.

Sunt pragmatic: banii ăia luați de la fraieri merg înapoi în economie, că ăia de iau banii își cumpără chestii, mănâncă, beau, plătesc chirii, astfel încât unii oameni își iau salariile muncite și-și întrețin familiile. De ei mi-e mai milă decât de fraierii care dau șpagă.

Ca să conchidem: țeparii n-ar mai da țepe, dacă oamenii ar fi mai cinstiți și n-ar încerca scheme subversive. Pur și simplu, nu le-ar mai merge.