Zoso are dreptate
Când face afirmaţiile de aici. Bine, oricum el n-are nevoie să-i confirm eu spusele, pentru că sunt un blogger mult mai mic şi mai anonim decât el. Dar nu aste este important ci ceea ce vreau să vă împărtăşesc.
Unii îşi vindeau apartamentele contra unor sume ridicole de-a dreptul. Unele apartamente se vindeau la preţul unui salariu de miner, alţii le vindeau chiar mai ieftin. Tocmeau pe cineva să le transporte bunurile rămase pe la ţară, unde doreau să se mute, şi cine avea bani să plătească transportul ăla lua apartamentul. Cu acte. Un televizor costa cam 2-3 kilograme de carne, pâine şi ţigări. Atât.
Aşa au apărut unii pe aici care aveau câteva apartamente într-un bloc. Pe care între timp le-au închiriat sau vândut. Bună treabă.




Da, s-a întâmplat chestia asta din prostia minerilor, dar vreau să spun că nici acum nu e mai prosperă zona. Am fost pe acolo, e tot sărăcie, pentru că nu se mai produce nimic şi nu mai este de unde să vină banul.
Zona nu este falită sau ceva, atâta doar că salariile sunt mici, lucru care nemulţumeşte pe toată lumea, inclusiv pe subsemnatul.
Probabil că s-au deschis afaceri, dar eu mă refeream că nu se mai produce nimic acolo care să fie de o aşa importanţă încât să dea zonei statut special (huilă, cărbune). De aceea probabil sunt salariile mici şi puţină lume se înghesuie să investească.
:X E o conjunctura nasoala si complexa… :X
Tin minte vremurile cand puteai lua un apartament prin Tg Jiu pe un televizor mai importat.
O, tempora.
:woohoo: Cine o avut bani o facut si mai multi bani… :woohoo:
Ce a fost a fost, banu a luat minţile la mulţi care nu mai văzuseră in viaţa lor asemenea sumă deodată.
Alţii au acceptat salarii mai mici dar au rămas cu speranţa că va mişca bine pe mai rârziu, acum nu ştiu eu dacă a mişcat, logic ar fi fost să se mişte ceva.
din cîte am văzut şi pe aici oricât ar fi fost dispuşi unii să sufere in speranţa ca va mişca mai târziu tot au fost şi ei faliţi, i-au ingropat alţii, cum o dai …parcă tot nimic.
Care se bagă la previziuni :unsure:
va mişca ceva mai departe ?
:X Nu cred… :X Poate peste vreo 50 de ani… :X
Ce intrebi, Huila de Tg Jiu daca va misca ? Veci pururi.
:woohoo: La Tg. jiu e lignit. Huila e la Petrosani. Si nu, nu misca niciuna… :X