Lumea văzută pe baza gunoaielor pe care le lăsăm în urmă

Sunt convins că, până acum, multe perechi de pantaloni din poliester au ajuns în gropile de gunoi ale lumii, ceea ce va face ca viitorii arheologi să judece lumea noastră actuală și prin prisma acestor produse de larg consum.

Văzând că au fost foarte răspândiți, oare îi vor descrie așa?

Încă dinainte de formarea primului guvern planetar, societatea umană era divizată în caste, iar recunoașterea castei de care aparținea un individ se făcea în funcție de uniformă. Astfel, scara evoluției sociale era:

  • Abibas, Puna, Mike și altele, erau niște uniforme aparent identice cu cele ale castelor superioare, dar casta aceasta era formată din microbii societății, elemente needucate și neproductive la viața social-politică și economică a societății.
  • Puma reprezenta următorul pas în evoluția castelor, reprezentând casta acelor indivizi care aveau drept cel mai înflăcărat țel, acela de a purta această uniformă.
  • Adidas, întrucâtva asemănătoare cu casta precedentă, era casta oamenilor productivi ai societății, dar care n-aveau timpul și energia de a umbla după uniforme prin oraș, mulțumindu-se cu niște uniforme decente și comode. Tot în aceeași categorie, s-au mai găsit artefacte precum Lacoste și o pleiadă mare de alte asemenea uniforme sau accesorii.

Din păcate, castele superioare, cele ale liderilor, nu putem estima cu ce se îmbrăcau, întrucât aceștia fie foloseau uniforme de unică folosință, fie foloseau haine de calitate din țesături biodegradabile, care se degradează în timp.

Pentru mine este un mister cum unii oameni poartă haine de materiale sintetice. N-am nimic cu nimeni, chiar și eu mă încalț cu Puma/ Puna/ Puta, dar totuși, mi se pare interesant cum ar arăta lumea asta descrisă pe baza gunoaielor pe care le lăsăm în urmă.

Nu e interesant? Oare, de exemplu, ce se poate spune despre o civilizație care își ține hrana în recipiente nealimentare? Oare cum arată lumea noastră descrisă prin intermediul altor deșeuri?

6 Comentarii

  1. Marius 28 august 2011 la 19:59 - Raspunde

    O civilizatie care isi tine hrana in recipiente nealimentare … pai am putea spune despre ei cu usurinta ca sunt niste neadaptati. Tu ce crezi ? 🙂

  2. Dana 29 august 2011 la 14:13 - Raspunde

    Deosebit de interesant un studiu de genul asta

  3. Mihai Todor 31 august 2011 la 20:07 - Raspunde

    „Oare cum arată lumea noastră descrisă prin intermediul altor deșeuri?” – O populație care se autodistruge în mod voit și conștient 🙂

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.