Mi-ar plăcea să am banii necesari pentru a-mi lansa propriul satelit pe orbită. Chiar aș fi dispus să-mi iau un telefon iPhone pe care să-l modific să funcționeze pe post de satelit.

I-aș adăuga o interfață radio complexă, prin care camera foto să transmită imagini către pământ și aș face un experiment legat de gradul de poluare în orașe în funcție de coloristica atmosferei de acolo.

Eventual, aș conecta la el un aparat foto de tip DSLR, eventual cu optică îmbunătățită, și nu doar că l-aș folosi pentru experimentul cu coloritul atmosferic, ci i-aș face tot felul de poze Căii Lactee, poze pe care le-aș prelucra astfel încât să văd și nevăzutul (tehnica HDR/ LDR este folosită de NASA de 30 de ani).

Și, evident, mi-aș face propriul centru privat de comunicații intercontinentale, ce-i drept, pentru radioamatori, alături de o serie de alte mici echipamente experimentale, totul într-un satelit artificial de doar câteva kilograme, satelit montat într-o gogoașă de kevlar, ca să-i reziste impactului cu micro-meteoriții spațiali.

Problema mea, care nu-mi dă liniște, este că n-am cum duce un asemenea satelit artificial pe orbită. Ceea ce mă face să mă gândesc tot mai mult la tot felul de rachete spațiale de amatori, pentru că amatorii au ajuns în spațiu, la 100 de kilometri înălțime, însă n-au ajuns și pe orbită. Iar o lansare orbitală comercială este foarte, foarte scumpă.

Oare va veni o zi în care orice tocilar mai hotărât să poată lansa, din banii de buzunar, un mic satelit artificial pe orbită?