Nu ne-a preocupat suficient de mult să ne scufundăm în abis, să vedem ce-i acolo, am cartografiat relieful și fundul oceanului, avem sonare și roboți subacvatici, dar continuăm să aruncăm deșeuri toxice în ocean, unele de-a dreptul lucitoare la întuneric, fără a ne păsa ce-i acolo și cine moare…

După viteza de reacție mai de grabă lentă, îmi pare a fi un fel de rechin de mare adâncime unde, din cauza presiunii imense, animalele se mișcă mai greu, iar după colți pare a se hrăni cu vietăți moi, specifice adâncimilor mari. Desigur, nu vom afla prea curând dacă este un rechin sau un pește dubios, nu vom afla dacă este imun la cancer sau dacă doarme ori se înmulțește prin ouă și nici nu știm ce porcării are prin stomac.

Nu știm încă nimic despre noi, despre lume, despre univers.