OK, m-am inflamat citind niște chestii printr-un loc nu tocmai prietenos mie, de unde rezultă clar că nu pot să pun link. Mă rog, aș putea, dar ar fi ca și cum eu m-aș da singur cu capul de perete, or noi nu vrem asta. Sper că nu vreți, adică.

No, printre altele, vizavi de problema încălzirii globale, unii oameni pretindeau că problema vine de se soare, că el se încălzește și alte dude din astea. Amu, cu speranța că poate trece vreunul de-ăsta razant pe aici, care n-a făcut cine știe ce fizică la școală, nu din vina lui, să explic niște treburi.

În primul rând, oricât ar suna de abstract, știm câtă energie ne trimite soarele. Dacă nu mă înșel, valoarea este de 3W pe secundă pe metru pătrat. În fine, nici nu contează valoarea ci doar faptul că aceasta nu s-a modificat în timp.

Știți cum se măsoară? Energia trimisă de soare este de mai multe forme:

• lumină (atât vizibilă cât și infra-roșie respectiv ultra-violetă);
• alte forme de radiații electro-magnetice (de exemplu radiații Gamma);
• particule încărcate electric (ioni și ale cele).

Evident, toate astea se pot măsura. Și se măsoară. Și deși variază în fiecare moment, ele au tendința de a fi constante în jurul valorii ăleia de mai sus. Deci nu, nu este de la Soare. Soarele este bine-mersi.

Dacă Soarele n-ar fi bine – mersi, prima care și-ar lua-o în freză ar fi Luna. Luna primește cam, aceeași energie de la Soare ca și noi. Numai că ea nu are nici atmosferă și nici câmp magnetic (neavând un miez feromagnetic care să-l genereze).

De aceea, dacă Soarele ar da mai multă energie decât ar trebui, aceasta ar începe să se dilate. Dilatându-se, densitatea acesteia scade. Scăzându-i densitatea, își va modifica orbita, depărtându-se de pământ și scăzându-i viteza de rotație.

Or, asta nu se întâmplă. Soarele este un sistem prea mare și prea stabil pentru a face dume de-astea.

… că exploziile solare, că ne apropiem de soare, că trestii

Exploziile solare există. Dar nu de asta ne încălzim. În primul rând, după părerea mea, odată la 10 – 11 ani soarele își curăță nucleul de resturile reacțiilor de fuziune nucleară, astfel: din Hidrogen rezultă Heliu, din Heliu obținem Beriliu și din Beriliu obținem Oxigen.

Adică din doi atomi cu un proton și un electron (pentru simplitate vom ignora numărul de neutroni) – adică Hidrogen – vom obține, prin fuziune nucleară, un atom cu doi protoni și doi electroni – adică Heliu.

Din doi atomi de Heliu, cu doi protoni și doi electroni, vom obține prin fuziune nucleară, un atom de Beriliu, cu patru protoni și patru electroni. Și așa mai departe.

Problema este că Soarele nu dispune de suficientă presiune și temperatură internă încât să producă reacții de fuziune pentru atomi cu nuclee mari și foarte mari rezultați din fuziunile altor substanțe.

Acești atomi grei au tendința să se grupeze și să fie expulzați către suprafață, din cauza faptului că soarele se învârte foarte repede (ca la centrifugă, da?). Fiind mai grei, sunt expulzați cel mai repede.

Perioada de expulzare a deșeurilor din nucleu are vârfuri de minim și de maxim. Ceea ce numim noi explozii solare este o parte din procesul acesta, astfel fierul ajuns aproape de suprafața soarelui începe să se dilate și, purtat de unul dintre miile de puternici poli magnetici, stagnează în jurul liniilor de câmp până când acel câmp magnetic se rupe (sub influența altor câmpuri magnetice).

Pentru că vorbim de presiuni și tensiuni mari, materia este aruncată cu putere. Plus că și alte particule sunt aruncate, la fel, din inerție, metalul nefiind separat de gaz, odată cu acesta.

Prin acest mecanism metalele grele generate de stele au ajuns și în alte părți din univers. Aurul și Platina, de exemplu, sunt astfel de reziduuri ale fuziunii nucleare care au fost lansate în drumul lor prin univers prin astfel de explozii solare. O altă sursă ar fi exploziile stelare, dar hai să nu ne îndepărtăm de subiect.

Exploziile solare afectează tot sistemul solar, dar asta nu înseamnă că planetele din acest sistem solar se și încălzesc. În principal pentru că ele nu sunt purtătoare de căldură. După ce călătoresc câteva zile prin spațiu, ele nu mai sunt fierbinți, Da, au energie și tot, dar n-au o temperatură nu știu cât de mare, pentru că spațiu cosmic este un loc al naibii de rece.

Apoi, legat de apropierea de soare… E greu cu astro… asta. Pământul se apropie de soare o dată pe an, când este vară în emisfera nordică. Atunci este cel mai aproape de Soare, iar punctul acela se numește periheliu (periferia lui Helios, adică). Și este același de miliarde de ani. Mă rog, aproximativ același, dar nu se schimbă musai înspre soare.

La fel, Pământul are un punct de maximă depărtare față de Soare, se cheamă afeliu. Vă dați seama, atunci planeta ar trebui să se răcească sau ceva, fix după logica incompetentă a unora.

Treaba asta nu prea se întâmplă cum ar trebui teoretic, pentru că planeta are mecanisme de autoreglare (dat de atmosferă și câmpul magnetic). Nu murim nici de cald, nici de frig. Momentan, adică.

Ultimul sub-punct abordat în încheiere este acesta: da, planeta este și va fi mereu aici, va găsi o modalitate să supraviețuiască. Dar nu avem nicio garanție că noi oamenii vom mai fi. Mercur este o planetă. Nu se poate trăi pe ea, dar este o planetă. La fel, Marte este o planetă. Dar fără oameni pe ea.

Deci nu-mi mai serviți argumentul acesta. Faptul că Pământul va mai fi pe aici încă vreo 3 miliarde de ani nu înseamnă că noi vom mai fi, că Pământul nu este casa noastră. Noi doar stăm aici cu chirie.

Toate teoriile astea anti-încălzire globală sunt făcute astfel încât oamenii cu o educație științifică medie să cadă în plasa lor.