Una despre poluarea fonică
Odinioară (și sunt ani de atunci) am mers cu cineva la țară prin Munții Apuseni într-o vale ce se „vărsa” în Valea Mureșului într-o zonă inițial largă și lină, apoi tot mai grea, mai îngustă și mai dificilă.
De fapt, la un moment dat eram surprins că la casa unde ne-am dus era curent electric. Și nu, nu mai aveam deloc semnal pe telefon de o jumătate de oră de mers cu mașina.
În schimb, am dormit incredibil de bine și m-am trezit odihnit după numai câteva ore de somn, pentru că liniștea pătrunzătoare mi-a permis să mă odihnesc total și să dorm ca un bebeluș.
Tu când ai dormit ultima dată cel mai bine?
In burtica la mama 😀
Genial! =))
Săptămâna trecută, vineri seara.
😀 Ce tare! Cum de ai reușit așa o performanță?
Simplu: Miercuri am fost la dentist și i-am spus că am nevoie să-mi înlocuiască două plombe. M-a întrebat cu care să înceapă și i-am spus că nu contează, să înceapă aleator. După 3 zile, a început să mă doară cea nereparată, problema fiind că programarea o făcusem deja peste 10 zile, că doar atunci mai era liber. Așa că mă îndop cu ampicilină pentru că s-ar putea să fie infecție (nu s-a umflat nimic, dar pulsează ca dracu’) și aspirină alternată cu algocalmin, ca să nu dezvolt rezistență dacă iau numai de un fel. Ori sunt un geniu, ori sunt proastă ca noaptea, o să văd eu dacă rezist până luni.
Bine că sunt în concediu și pot să joc Mahjong să mai uit de durere, că mi-e frică să iau prea multe pastile în aceeași zi. Așa că în 28 seara o să dorm și eu bine din nou.
Nasol. Foarte nasol. Îmi pare rău. Sper să îți treacă repede.
Tu când ai dormit ultima dată cel mai bine? – Prin Paleolitic, probabil 😛
Dar ce, ai dormit? =))
Precum un graunte de nisip pe plaja 😛
… iar pe mare era furtună, nu? =))
Oricand am fost obosita si n-am fost nevoita sa ma trezesc pentru ca trebuia sa fiu undeva la o anumita ora.
Pentru altii exista poluare fonica, pentru mine exista poluarea linistii. Imi place zgomotul. Si in special zgomotul facut de masini. Stau in Bucuresti, pe un bulevard pe care trece si un tramvai. Mi se pare sinistru de liniste noaptea. Mi-am petrecut niste nopti si intr-un apartament de pe Victoriei. Stateam pe balcon si ma uitam la masini. Pacat ca treceau cam putine pentru gustul meu.
Alarma mea e pusa la 8 dimineata. Asa e mereu. Uneori plec de acasa mai devreme si ma intorc intre 8 si 10. O aud urland de pe scari si am usa din aia care teoretic izoleaza fonic. Daca ma culc la 6-7 dimineata, garantat nici nu ma prind ca urla timp de doua ore chiar deasupra capului meu.
Interesant. Aveam și eu o problemă cu liniștea. Dar de când sunt la Cluj e invers.