Ne-am dat cu telegondola
Am fost prin Vulcan și de acolo nu ne-a fost greu să mergem să vedem telegondola de la Pasul Vâlcan (sau Vîlcan).
Ce nu mi-a plăcut:
- Elena Udrea a inaugurat instalația, dar parcarea nu era chiar OK amenajată. Nu comentez că era din pietriș, dar comentez cu privire la faptul că pietrișul era mare. Cât pumnul sau pe-acolo. Nu se face. Mă gândesc, totuși, că or să pună pietriș și nisip peste, după care or să toarne o mână de asfalt peste. Poate chiar anul acesta.
- Drumul de acces. E din ciment făcut pe vremea răposatului. Considerând că betonul ăla este fundația pentru noul drum, s-ar pute turna niște asfalt peste el, pe sistem nemțesc. În fine, drumul nu e chiar cel mai rău pe care l-am văzut.
- Amenajările de bază lipsesc cu desăvârșire. La stația de plecare (sau de jos, adică) n-ai unde te pișa, n-ai unde bea un ceai și, în general, n-ai nimic de făcut.
- La stația de sosire, la cota 1300, drumul spre cabane este mai de grabă o improvizație decât ceva amenajat. Adică m-am noroit tot.
Ce mi-a plăcut:
- Instalație austriacă (Leitner), ergonomică.
- Plecarea din stație: telegondola merge încet, cam cu treizeci de centimetri pe secundă. După care intră efectiv pe cablul de transport, suferind o accelerare bruscă semnificativă. Am amețit un pic de la mișcarea bruscă dar mi-a plăcut la maxim.
- Mersul pe piloni e demențial,. Când telegondola trecea peste rolele pilonilor de susținere aceasta se mișca destul de tare, provocând o emoție intensă să coboare în rapel pe șirea spinării, câte trei – patru vertebre deodată. Senzațional, nu m-am putut obișnui.
- Urcarea. Senzațională. Te uiți în jos și în laterale și vezi lucruri pe care în mod natural organismul nu le-ar fi văzut. Senzația de a călători cu viteză deasupra copacilor este imposibil de descris.
- Viteza. A naibii telegondolă, avea ceva viteză! Nu se compară cu alte mijloace de transport pe cablu, asta era chiar rapidă. N-aveam timp să mă plictisesc.
- Coborârea. Ne durea pe toți inima cât de fain putea să fie să mergi cu viteză și să vezi râpa sub tine. Era nemaipomenit.
- Adrenalina. Corpul îmi era invadat de ea.
În total, cursa are cam opt minute și patru secunde (dus sau întors). Și o recomand. Voi reveni cu detalii, însă până atunci vă ofer următoarea mostră fotografică, într-unul dintre punctele cele mai înalte de pe traseu.
Mda, normal ca se misca repede. La noi romanu’ se grabeste sa ajunga la destinatie ca sa puna micii pe foc, in loc sa admire peisajul.
Frăție, faptul că se mișcă repede este un lucru bun. 😉
N-as zice. Eu unul as aprecia mai mult respectiva cursa daca ar fi mai lunga, deoarece as avea timp sa admir peisajul in detaliu. Daca vreau sa ma dau cu linghișpirul (oare de ce nu apare cuvantul asta in DEX?), ma duc la circ.
Nu e ceva foarte spectaculos de văzut, în afară de niște zone. Îți jur, e optim. Nu te plictisești dar nici nu diseci peisajul. Optim, jur. Doar instalația e făcută de austrieci.
P.S. Linghișpir nu apare în Dex fiindcă este un regionalism mai nou?
Mda, probabil…
Din minuscula germană cunoscută, cred că ringhişpir,la noi aşa se zice, vine din germană: Ring= inel; inn=pe, în; spil=joacă;măturate, transformate,amestecate abracadabrant,cred că înseamnă: joacă pe cerc, joacă în cerc;dar nu mă credeţi foarte tare, este doar o părere, aşa că mai întrebaţi….
Joacă în inel, da. Așa m-am gândit și eu. Desigur, io știu numai o iotă de germană.
Multumesc pentru lamurire. Aparent, forma corecta este ringhișpil. Imi place felul in care este transformat un cuvant prin viu grai datorita paragramelor 🙂
Să nu îmbătrâniţi…nefronii de la ANA citire m-au luat cu asalt;scriu despre inel şi continui cu cercul…Noroc cu logica lui Robin!La Ocsike, văd Cheile Tăii, şi-l întreb cum îi drumul din Cheile Roşiei,scriu aiurea şiiiiiii multe altele….deci medicul mă paşte…da-s trecută de 50 şi o să uit de ce m-am dusssss….
Şi cred că-i ringhişpil…păn’la primaaaa….
=)) E bun așa.