Am fost prin Vulcan și de acolo nu ne-a fost greu să mergem să vedem telegondola de la Pasul Vâlcan (sau Vîlcan).

Ce nu mi-a plăcut:

• Elena Udrea a inaugurat instalația, dar parcarea nu era chiar OK amenajată. Nu comentez că era din pietriș, dar comentez cu privire la faptul că pietrișul era mare. Cât pumnul sau pe-acolo. Nu se face. Mă gândesc, totuși, că or să pună pietriș și nisip peste, după care or să toarne o mână de asfalt peste. Poate chiar anul acesta.
• Drumul de acces. E din ciment făcut pe vremea răposatului. Considerând că betonul ăla este fundația pentru noul drum, s-ar pute turna niște asfalt peste el, pe sistem nemțesc. În fine, drumul nu e chiar cel mai rău pe care l-am văzut.
• Amenajările de bază lipsesc cu desăvârșire. La stația de plecare (sau de jos, adică) n-ai unde te pișa, n-ai unde bea un ceai și, în general, n-ai nimic de făcut.
• La stația de sosire, la cota 1300, drumul spre cabane este mai de grabă o improvizație decât ceva amenajat. Adică m-am noroit tot.

Ce mi-a plăcut:

• Instalație austriacă (Leitner), ergonomică.
• Plecarea din stație: telegondola merge încet, cam cu treizeci de centimetri pe secundă. După care intră efectiv pe cablul de transport, suferind o accelerare bruscă semnificativă. Am amețit un pic de la mișcarea bruscă dar mi-a plăcut la maxim.
• Mersul pe piloni e demențial,. Când telegondola trecea peste rolele pilonilor de susținere aceasta se mișca destul de tare, provocând o emoție intensă să coboare în rapel pe șirea spinării, câte trei – patru vertebre deodată. Senzațional, nu m-am putut obișnui.
• Urcarea. Senzațională. Te uiți în jos și în laterale și vezi lucruri pe care în mod natural organismul nu le-ar fi văzut. Senzația de a călători cu viteză deasupra copacilor este imposibil de descris.
• Viteza. A naibii telegondolă, avea ceva viteză! Nu se compară cu alte mijloace de transport pe cablu, asta era chiar rapidă. N-aveam timp să mă plictisesc.
• Coborârea.  Ne durea pe toți inima cât de fain putea să fie să mergi cu viteză și să vezi râpa sub tine. Era nemaipomenit.
• Adrenalina. Corpul îmi era invadat de ea.

În total, cursa are cam opt minute și patru secunde (dus sau întors). Și o recomand. Voi reveni cu detalii, însă până atunci vă ofer următoarea mostră fotografică, într-unul dintre punctele cele mai înalte de pe traseu.

Vedere din telegondola Pasul Vîlcan (Vâlcan) într-unul dintre punctele cele mai înalte, la coborâre