Modificări majore la BCR

Azi mi-au rupt fâșul ăia de la BCR. Se pare că au renunțat la atitudinea comunistă de acum câțiva ani, cu impenetrabile birouri de sticlă la care te hlizeai nervos, le-au dărâmat și au făcut un fel de spațiu deschis și prietenos.

Intru în bancă și mă duc la un ghișeu:

– Bună ziua, am venit să ne încheiem socotelile.

– Ne pare rău. De ce?

– Aveam un card la Dvs., dar vreau să-l închid pe motiv că nu-l folosesc.

– Un moment, vă rog, să văd cine vi l-a făcut să vă duc la colega.

Trec două minute, îi explic femeii că nu putem să-l închid în altă parte fiindcă mi s-a spus că trebuie să predau un token de internet banking pe care, altfel, nu l-am primit, după care mă conduce de la etaj la parter, mă invită să iau loc pe o canapea și-mi explică cine se va ocupa de mine.

Doamna cu pricina, apoi, a urcat înapoi la birou. După care, în timp ce mă minunam de așa atitudine prietenoasă, o altă doamnă vine la mine:

– Bună ziua, mă numesc Hau-Hau Bau-Bau.

– Bună ziua.

– Știți cine se  va ocupa de Dvs.?

– Da, este vorba despre…

– Sigur, am înțeles.

Apoi, către țiganul vecin de canapea (curat, bine crescut, plăcut):

– Bună ziua, mă numesc Hau-Hau Bau-Bau.

– Bună ziua.

– Știți cine se  va ocupa de Dvs.?

– Doamna Xulescu.

– Am înțeles. Doamna Xulescu este ocupată cu domnul cu pălărie albastră. Poate v-aș putea repartiza la altcineva?

– Sigur…

– Uitați, puteți veni cu mine la doamna Ygreculescu și vă vom ajuta mult mai rapid.

Cum să spun? Jur că la BCR Petroșani m-am simțit ca la o stațiune de agrement, sau ca la restaurant. Doamnele erau politicoase și am plecat de acolo zâmbind. Vă jur, îmi venea să-mi fac un credit doar ca să am motiv să vin înapoi la bancă, să fiu tratat regește.

Deci da, se poate! Bravo BCR, le-ați luat fața celor de la Banca Transilvania în materie de serviabilitate (care erau, oricum, cei mai prietenoși de pe piață) cu niște doamne care au dublul vârstei fetelor de la BT, ceea ce este un succes răsunător.

Mă uitam la doamne cum trebăluiau care încotro, cum se adresau frumos clienților și aveau o atitudine de neam de neamul meu nu credea că va vedea în România. Comparativ cu ce am văzut la BCR Petroșani azi, bancherii din Irlanda de Nord sunt vax albina.

Incredibil, pe cuvânt de nu!

1 Commentariu

  1. Trodat 29 aprilie 2011 la 11:17 - Raspunde

    poate ai fost pe 1 Aprilie 🙂

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.