Spectacolul naturii
O ușoară adiere primăvăratică însuflețită de o amiază călduță de hibernală târzie, în timp ce rătăceam pentru câteva momente pe încă întunecatele alei ale sufletului, într-o răbufnire neașteptată, ca la un semn, mi-a fost dat să fiu copleșit de spectacolul naturii.
La o adiere blândă, în mod surprinzător, dintr-o dată cerul s-a întunecat și mii de zburătoare negre și lunguiețe au început a plana și a se roti spre pământ, surprinzându-mă într-un mod neașteptat și exploziv, lăsându-mă perplex și complet neîncrezător la ceea ce mi-era dat să văd în fața ochilor.
Inițial, țin să recunosc, nici nu știam ce se întâmplă, căci așa ploaie uscată n-am mai văzut, însă am așteptat ca aceste elice să se apropie de sol, să le pot identifica. Dar, revenind, a fost atât de frumos acest spectacol al naturii, atât de inedit pentru mine și atât de banal pentru restul lumii de acolo…
Am rămas mișcat. Oare cum puteam rămâne indiferent?
Esti un romantic incurabil…un cugetator desavarsit…mare Robin!
=)) Mulțumesc, dar mai am până acolo.
Mmmm! Daca citeam povestea de dimineata, sigur era o zi mai „miscatoare”. Probabil va fi seara mai de spectacol 🙂
Nu știu la ce te referi. La 17:05 de-abia ce a răsărit soarele. 😛