O ușoară adiere primăvăratică însuflețită de o amiază călduță de hibernală târzie, în timp ce rătăceam pentru câteva momente pe încă întunecatele alei ale sufletului, într-o răbufnire neașteptată, ca la un semn, mi-a fost dat să fiu copleșit de spectacolul naturii.

La o adiere blândă, în mod surprinzător, dintr-o dată cerul s-a întunecat și mii de zburătoare negre și lunguiețe au început a plana și a se roti spre pământ, surprinzându-mă într-un mod neașteptat și exploziv, lăsându-mă perplex și complet neîncrezător la ceea ce mi-era dat să văd în fața ochilor.

Inițial, țin să recunosc, nici nu știam ce se întâmplă, căci așa ploaie uscată n-am mai văzut, însă am așteptat ca aceste elice să se apropie de sol, să le pot identifica. Dar, revenind, a fost atât de frumos acest spectacol al naturii, atât de inedit pentru mine și atât de banal pentru restul lumii de acolo…

Am rămas mișcat. Oare cum puteam rămâne indiferent?