Un funcționar premium

Tot de zilele trecute, tot de la primărie, tot de la buletin. Eram, deci, la biroul de buletine. Și acolo era lume multă, din care 33% erau pensionari rătăciți și pierduți care nu știau cum se stă la coadă (dragi nepoți, nu vă mai lăsați bunicii singuri în lume, că e păcat, mergeți cu ei altfel, săracii, nu știu pe ce lume trăiesc și nu e vina lor), dar care știau sigur cu cine trebuie să voteze. Divaghez.

Deci eram la buletine. Acolo trebuie să completezi o cerere tip pe care i-o ceri unui funcționar, ceva polițist. L-am ținut minte pe om de data trecută, că e foarte amabil (și la câți oameni ajută zilnic merită minim 5000 de lei salariu). Io, tăune, n-aveam pix. Mi-l dă pe al lui. Altul nu știa ce-i cu aparatul de bonuri de ordine. Babele nu știau când trebuie să intre, deși aparatul spunea clar și răspicat și două afișaje electronice indicau exact care, unde trebuie să meargă.

Ba, mai erau și șmecheri proaspăt eliberați. De exemplu era unul care vroia să-și facă flotant pe Cluj. Nu-l remarcam, dar era cu o bunăciune lângă el aproape identică cu soția lui Beckham, nu mai știu cum o cheamă pe cântăreața aia. Știu că m-am mirat să văd așa un contrast între el, un șmecher falit și cu moacă de prost guraliv și ea, vorba aceea, fotomodel cântăreț milionar în euro. No, prostălăul dorea să își facă mutație, dar fără contract de închiriere, fără prezența proprietarului spațiului și ala mai departe… Trebuie să ai o minte de bibilică să crezi că mergi la poliție și-ți declari domiciliul așa, unde vrei, fără să verifice cineva.

No, omul ăsta le explica tuturor zâmbitor și plin de solicitudine la orice întrebare, de mi-a picat mie fața pe jos. V-am spus că am stat șapte minute la coadă, lângă biroul lui. Păi io, la ce era acolo, închideam în primele cinci minte și plecam acasă, că nu tolerez prostia. Nu, dânsul se obișnuise cu ea. Într-un fel, cred că nici nu-l mai afecta prea tare. Dar io i-am zis?

– Aveți o meserie grea.
– Deh, ce să facem? Musai.
– Io n-aș putea.

Mai rar am văzut așa oameni. Rar de tot. Știu că mai era un domn la Casa de Asigurări de Sănătate din Deva, la etaj. Foarte amabil și plin de solicitudine și dânsul.

P.S. Da, astăzi merg la primărie la dezvelirea plăcii bloggerilor clujeni.

11 Comentarii

  1. Molnar Bianca-Andreea 27 ianuarie 2011 la 07:37 - Raspunde

    Mai avem nevoie si de asa oameni. Bravo lui!

  2. Ana 27 ianuarie 2011 la 09:00 - Raspunde

    Si eu am gandit asta. Ca sunt meserii pe care n-as putea sa le fac, n-as avea rabdare cu oamenii. E drept ca unii asa merita sa le crapi ceva in cap… 🙂

    • Robin Molnar 27 ianuarie 2011 la 09:06 - Raspunde

      =)) Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei, vorba poetului.

  3. Termopane Preturi 27 ianuarie 2011 la 18:38 - Raspunde

    Chiar ca este un om de milioane. Cand simti amabilitatea si caldura lui sufleteasca a unui astfel de persoana, iti vine sa astepti mai mult la rand, numai sa-l asculti. Pacat ca sunt atat de rare aceste persoane.

    • Mihai Todor 27 ianuarie 2011 la 20:15 - Raspunde

      @Termopane Preturi: Permite-mi sa-ti vand un pont: Daca tot spamezi faci reclama la acel site de termopane, de ce nu pui si matale macar o sectiune amarata de contact, ceva. Nu de alta, da’ poate chiar se gaseste careva interesat de oferta si nu va sti cum sa dea de voi 😀 (asta ca sa nu ma leg de design-ul site-ului si de alte cele…)

  4. Ana 27 ianuarie 2011 la 20:44 - Raspunde

    de tema default, de paragrafele kilometrice, de text-align: center, de n-spe clase pe div-ul pentru fiecare post, de link-urile de jos care ies in afara?

    • Robin Molnar 27 ianuarie 2011 la 21:58 - Raspunde

      =)) Oh, sunteți doi contra unul singur, nu e corect.

    • Mihai Todor 28 ianuarie 2011 la 02:58 - Raspunde

      No hai să nu-l luăm pe săracu’ om cu noțiuni d’astea avansate că se lasă de meserie 😛

  5. aNDRIIpOPA 27 ianuarie 2011 la 21:00 - Raspunde

    On topic
    În contrast cu funcţionarul de care povesteşti am întâlnit acum câţiva ani una (cu greu i-aş putea spune doamnă) care făcea o gură cât o şură. E drept că era o coadă imensă la depunerea declaraţiilor IVG (impozitul pe venitul global), dar nu se justifica în nici o măsură felul în care vorbea cu un nenea mai în vârstă care ajunsese la ghişeu. Cum toată scena se petrecea la două persoane în faţa mea, m-am băgat şi eu că nu-i mai suportam mizeriile şi i-am zis:
    “Doamnă, nu vă îndreptăţeşte nimic să vorbiţi astfel cu oamenii, iar dacă nu suportaţi stresul sau nu aveţi abilităţi de lucru cu publicul, aveţi oricând posibilitatea să vă daţi demisia şi să vă angajaţi la împins vagoane, dacă aia vă e vocaţia” Tipa a înlemnit, iar lumea de la coadă, care până atunci doar murmura la nesimţirile ei, a început să-mi ţină isonul. Inutil să spun că eram (probabil) cel mai tânăr dintre cei ce stăteau acolo, dar s-au grăbit câţiva să-mi laude “curajul”. Poate din pricina tinereţii nu i-am iertat nici pe ei: “aţi ajuns la o vârstă şi încă mai permiteţi oricui să-şi bată joc?”. Din acel moment am devenit un soi de ET la care toată lumea se uita mirată. Madama de la ghişeu a fost atât de drăguţă cu mine încât am crezut că dau direct în diabet….
    Ehe… ale tinereţii valuri…. acum mi-ar fi scârbă să mă mai iau în beţe cu nesimţiţii.

  6. aNDRIIpOPA 27 ianuarie 2011 la 21:10 - Raspunde

    În legătură cu nea’ Termopane ăsta: pare a fi un onest “dezvoltator” de situri, cărora le ridică PR-ul, apoi le “cedează”. Bineînţeles, în profit.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.