N este un tip absolut OK şi-l ştiu de mulţi ani. Povestea lui este pe cât de simplă pe atât de tristă. N este un om cu tabieturi şi, de mai bine de zece ani, îşi aşteaptă iubirea în acelaşi loc, iar aceasta nu apare niciodată.

Invariabil, idilele au trecut pe lângă el iar el a trecut prin ele, dar, în principiu, iubirea, dragostea adevărată a devenit doar o dezamăgitoare iluzie în care nici măcar speranţa nu-şi mai găseşte locul, în care afecţiunea este vecină cu otrava, pentru că sădeşte speranţă şi culege minciună.

Îi ştiu o parte din idile şi le ştiu finalitatea. Una, spre exemplu, s-a mărtitat cu unul cu bani, pe care nu-l iubeşte şi care, ocazional, o şi bate, pentru că ea îl înşeală cu diverşi vagabonzi, în timp ce el munceşte să facă rost de banii necear întreţinerii familiei. N o iubea pe ea şi ar fi făcut orice pentru ea, dar n-a putut face nimic şi pentru el. Şi e trist.

De mai bine de zece ani, în acelaşi loc, seară de seară, acelaşi om îşi bea tăcut drama, stop cu stop, de pacă stropii aceştia de bere ar fi paşii de ieşire din iad. Cred că într-o zi am să-i explic faptul că tabieturile omoară iubirea, cel puţin atâta vreme cât eşti în căutarea ei. Nu tabieturie trebuie să îţi ofere stabilitate, ci omul de lângă tine. Cred că aceasta este ideea.

Nu mă înţelegeţi greşit, cu teoria stau şi eu destul de bine…