Un semn de normalitate

Ştiţi că eu sunt atât de obişnuit cu lucrurile făcute aiurea încât mă bucur când văd câte un semn că încet, foarte încet, şi la noi lucrurile încep să se desfăşoare normal. Parcă sunt lucruri ce depăşesc firescul, parcă oferă o doză infimă de optimism.

De exemplu astăzi am urcat până la Universitate şi am văzut că se lucrează de hidroizolaţia Centrului de Calcul care fusese făcută, iniţial, cu zmoală, acum vreo 10 – 15 ani. Acum se pune o bandă dintr-un material negru ce seamănă cu cauciucul pe pereţii fundaţiei, iar apoi un strat de pietre. Poate mai era ceva dar n-am remarcat eu.

Şi am mai remarcat, că de asta am scris articolul acesta, faptul că pereţii excavaţiei (ai gropii) erau asiguraţi astfel încât să nu se surpe peste muncitori! Bine, asta este firesc pe orice şantier decent, dar pentru mine este ceva nou, şi am lucrat şi pe şantier. De aici eu deduc faptul că se poate lucra şi fără să ne batem joc.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.