Un strălucit exemplu de inteligență

Mergând cu trenul pe înserat sau noaptea, în apropiere de Cluj am văzut un strălucit exemplu de inteligență gospodărească (așa cum mai văd și pe la gheruța mea), ceea ce mă face să admir creativitatea unora dintre semenii noștri.

Astfel, în exemplul pe care doresc să-l dau, pentru a-și lumina curtea, omul respectiv în loc să-și pună patru sau mai multe becuri, câte unul la fiecare colț al casei și încă altele pe lângă șură și ce-o mai avea, în total vreo trei clădiri, omul și-a pus un bec mare și galben pe un stâlp situat fix în mijloc, cu el luminând toată curtea într-o manieră simplă și elegantă.

Trebuie să vă mărturisesc faptul că, dacă m-aș fi confruntat cu aceeași problemă a iluminatului, nu sunt sigur că aș fi gândit, măcar, această soluție extrem de elegantă.

Voi aveți astfel de exemple pe care să ni le putem însuși și noi?

4 Comentarii

  1. Joita lucian 29 noiembrie 2011 la 10:33 - Raspunde

    eu am un vecinla tara care si-a construit …singur …o moara de vant…si alimenteaza acum cu curent …de fapt cred ca acu are vre-3 ….mai multe gospodarii de pe langa el!:)tara mosu mereu ma opresc si ma uit cand trec pe acolo!

  2. Daniela 30 noiembrie 2011 la 12:39 - Raspunde

    Unii oameni gandesc altii nu… Depinde de situatie. Momentan nu am nici un vecin care sa faca un lucru atat de elegant.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.