Ziua recoltei la Petroşani
Am ţinut neaparat să vă arăt întâi poza de deasupra, pentru a vă face curioşi în legătură cu acest articol. Eu am murit de poftă când am văzut oaia aia la proţap şi, dacă n-aţi văzut-o bine, iată cum arată şi pe faţă. Poftă bună sau, după caz, înghiţiţi în sec, ca mine, că nu era la vânzare, fiindcă am întrebat, normal. Cică să vorbesc cu şeful pieţei.
Lângă oaia asta mai era un tip care făcea un borş sau ceva, că nu m-am prins exact ce fierbea el acolo la ceaun. Oricum, nu era nici pe departe la fel de impresionant ca oaia aia care mi-a furat minţile. De asemenea, tot în Piaţa Dacia mai era şi acest frumos car, împodobit cu ştergare roşii, porumb, flori, dovleci şi alte cele.
De acolo am mers în Piaţa Centrală. Hala Centrală era frumos decorată şi ea, după cum urmează.
Bănuiesc că n-au găsit decât baloane portocalii, că deh, sunt mai ieftine. În fine, gestul contează.
După cum se poate observa, pe un chioşc erau montate patru manechine în costume tradiţionale momârlăneşti.
Costume tradiţionale momârlăneşti, mai în detaliu, în imaginea precedentă. Ieşirea din hală era şi ea frumos decorată căci mie mi-a plăcut cum atârna porbumbul acela.
De asemenea şi zona tarabelor acoperite era frumos împodobită, cu multe flori, porumb şi alte cele.
O mostră de coş decorativ, deasupra unei tarabe, cu roşii, ardei, gogoşari, gogonele, mărar şi pătrunjel.
Lângă zona tarabelor era şi o expoziţie, fără vânzare, de produse agricole. Îmi place că erau foarte frumos aranjate.
Lângă toate acestea mai era şi un frumos car plin cu dovleci şi porumb care înviora foarte frumos atmosfera.
Până şi cei de la Husqvarna au organizat un frumos stand de prezentare.
Sărbătoarea aceasta a înlocuit Zilele Municipiului Petroşani. Nu sunt sigur de ce. Mie mi se pare a fi doar o chestie ce ţine de campania electorală. Sper să mă înşel, totuşi.
















pentru ca nu estem corcodelos pentru alta sarbatoare
😆 E bună şi asta, atunci. 😆
He he Marius rockeru da cu matura prin magazin… Carul din piata Dacia am vazut cand l-au vopsit joi… si vineri am vrut sa ii fac si eu o pozna 😛
:s Păi şi ce te-a reţinut? :s
Am impresia că aceeaşi zi a fost peste tot ziua recoltei, şi aici tot cu recolte ..şi fum 😀 cam slăbuţ pe acolo din ce se vede, n-am apucat să fac fotografii (a dat ploaia a doua zi si nu m-am mai dus, doar ce-am reuşit să vad vineri).
Dar veniseră chiar de la voi din zonă cu tot soiuri de brânză, unele păstrate in scoarţă de copac.
Fain B)
😆 Nu ştiu cât de slăbuţ a fost, pentru că eu am făcut poze abia a doua zi. Din ce am văzut eu, a fost agitaţie. 😀
😆 eu stau in petrosani si estre un loc dragut 😆 :cheer:
😆 Nu e chiar ceea ce se vede la TV. Bine, nici LA nu este. 😆
"Bănuiesc că n-au găsit decât baloane portocalii, că deh, sunt mai ieftine. În fine, gestul contează."
wow…ce comentariu inteligent -_-
pentru cultura ta generala, toate baloanele au acelasi pret (pe ce logica te-ai bazat cand ai afirmat ca cele portocalii sunt mai ieftine? :eyebrow: )
probabil au ales portocaliu, pentru ca se "asorteaza" cu anotimpul (frunze, dovleci, ardei etc…dupa cum se vede in poze, multe legume/fructe sunt galben-portocalii). probabil ai scris, ca sa ai ce scrie…nu pentru a spune si ceva inteligent =)
P.S: baloanele folosite sunt double link (2 capete) si sunt mai scumpe decat cele normale :blush:
Am eu o vagă idee că se referea la baloanele portocalii ca fiind mai ieftine în sensul că au fost primite gratuit de la partidul aflat la cârma oraşului, partid care s-a ocupat de organizare şi care printr-o incredibilă coincidenţă este reprezentat de culoarea portocalie. Of, of, măi, măi, de ce să te mai oboseşti să gândeşti când poţi direct să jigneşti omul? :nuu:
=D Da, exact asta am spus, că baloanele portocalii sunt de la partid. =D