Cocalarus petroșanius maximus este cocalarul de Petroșani cu haine DnG cumpărate de la un outlet cu 50 de lei și făcute în China, în cel mai bun caz. No, pardon de expresie, eram la toaletă, că-mi dădea Mountain Dew-ul pe afară. Și, întrucât ambele staule erau închise, bat la primul…

Nimic. Trag de ușă. E închisă. Bat la a doua ușă. Nimic. Trag. E liber. Intru. Puncte puncte. Ies. Mă duc la chiuvetă să mă spăl pe mâini. Din primul staul iese un specimen interesant de prost de cocalarus petroșanius maximus. Maxim, zic. Dar iese așa, cu șmen. Mâinile umflate pe lângă corp, pieptul umflat în față, capul drept, privirea fixă, totul ca să pară mai mare (că avea doar vreo 55 de kilograme) și uitându-se urât la mine, să-mi arate el mie ce pățesc civilizații ăștia trendinezi care bat la ușă.

No, deci iese al meu înfoiat, gata – gata să mă sfâșie. Se uită la mine: peste 90 de kilograme, minim doi ani de mers la sală, moacă de rocker intelectual borât, tras la lopată pe șantier, fost bodyguard. Dintr-o dată privirea îi cade umilă în jos, mâinile îi alunecă firesc pe lângă corp, să nu cumva să mi se pară amenințător. Pe mine mă pufnește râsul. Și, în timp ce mă șterg pe mâini uitându-mă la el, văd că-l incomodez blocând accesul la prosoapele de hârtie. Dar ciumetele nu zice nici câr, nici mâr.

Ah, dar ce mișto este să-i înveți și pe alții lecția umilinței.