Cozonac secuiesc

Nu ştiu cum se scrie în maghiară denumirea lui (şi chiar nu  cazul să dea careva cu pietre), dar ştiu că se pronunţă ceva în genul ăsta: curtoşcolaci. Asta ca să nu ziceţi că nu vă fac poftă. Dar hai să vă povestesc faza, că e drăguţă. Mă plimbam io prin târg ascultând o piesă (aici îs şi versurile) şi când colo ce miros înnebunitor simt eu? Exact, cel al dulciurilor ăstora.

Ţin să precizez că, pentru mine, cozonacii ăştia sunt ca un fel de kriptonită. Nu le rezist nicio secundă. Adulmec taraba cu pricina şi o marchez în memorie. Merg repede până la o bancă situată în apropiere, că aveam o treabă urgentă acolo, şi mă întorc înapoi. Şi aici începe faza mişto. Un cozonac din ăsta mare costă 8 lei, iar unul mic doar 5. Evident, io nu-s de din ăla mic, aşa că cer două mari. Şi îi întind la domnişoara care servea 100 de lei, că mai mici nu aveam. Domnişoara, o brunetă pe la vreo 21 de ani, se blochează.

Eu îi cer voie să fac poza de mai sus, până numără ea restul şi împachetează bunătăţile. Şi în timp ce  fac poza, nu ştiu cum, dar ieşise la suprafaţă animalul din mine. Numai cu “niam, niam”, “îhî”, “uau” şi “oh, da” o ţineam. Din spatele meu apare o blonduţă mai tinerică, pe la vreo 18 – 19 ani, dar foarte drăguţă. Deja eram un pic mirat la cum se uitau la bani. Nu cred că erau prea obişnuite cu leii ăştia. În fine, blonduţa asta drăguţă scoate cărămida de bani din şorţ şi începe să numere, în timp ce-mi dă restul: “două zeţi, tlei zeţi, patlu zeţi, ţinţi zeţi, o ţută”.

Am crezut că mă pufneşte râsul instantaneu. Evident că nu am fost mârlan să râd, dar zâmbeam cu gura până la urechi. Nu ştiu ce au început fetele să vorbească în maghiară, dar ştiu că blonduţa asta se roşise un pic la faţă. Şi io, ca să mă bag în seamă,  normal, spun, într-o maghiară de cutremur: “Nem todom madiarar. Nem, nem.”. (Bine, ştiu că nu aşa se scrie.). Blonduţa era toată numai un zâmbet (după ce că roşise). Nici nu pot să spun ce mă ispitea mai mult în acel moment, păpica sau păpuşica (?).

Ce mi-a plăcut la blonduţa asta este că nu avea aerele de fiţe specifice româncelor ci, din contră, părea extrem de prietenoasă, în genul “Domnu’ io asta îs, dacă îţi place (e) bine, dacă nu, nu (contează).”.

Ţin să precizez că păpica este delicioasă şi până am scris acest articol am mâncat deja două treimi. Asta aşa, de consolare că nu am agăţat-o pe tanti (bine, la cum vorbea româneşte nici nu aveam şanse, că nu ne înţelegeam).

8 Comentarii

  1. clawd 04 decembrie 2008 la 15:18 - Raspunde

    Kurtos Kalacs ( 😉 ) rulz!

  2. underthebridge 04 decembrie 2008 la 17:04 - Raspunde

    da ma…foarte buni. daca ajungi pe la Sovata i musai sa iti iei. cred ca acolo is cei mai buni.

  3. Mihai Todor 04 decembrie 2008 la 18:07 - Raspunde

    Mda… Bake rolls + corn 7 days + turta dulce + iaurt. Apai sa nu iti zic ceva de sanatate? 😛

    • Robin Molnar 04 decembrie 2008 la 19:10 - Raspunde

      😀 Poţi să zici, noi să fim sănătoşi! 😀

  4. brontozaurel 02 martie 2012 la 03:51 - Raspunde

    Mie mi se par monstruos de mari si aia mici 😆
    [Si mie imi plac mult cand sunt calzi.]

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.