Aţi văzut, cu siguranţă, filmul. Nişte unii cuceriseră cam tot ce era de cucerit de prin univers, de plictiseală, au pornit să-i eradicheze pe nişte unii, mai sărăcuţi, aşa, bieţii de ei. Şi, no, şeful de clan barbar îl avea ca fiu pe însuşi şeful de clan civilizat, ăla, sărăcuţul.

Apăi no, şi se întâlnesc ăştia doi la o bere şi un laser între ochi şi povestesc, la care bătăiosul moşulică zice:

– Luke, fmm, sunt tac-tu!

De acolo dramă, lupte şi mai aprige, ducând conflictul dintre generaţii pe culmi nebănuite. Moarte, jale, martiriu, omor. Că, deh, aşa-i în viaţă. No, să vedeţi chestie. Filmul ăsta e insiprat fix de Primul Război Mondial şi intrarea României în război, în 1916.

Cică nişte unii se plictiseau şi no, au zis s-o pună de-o miuţă, că se cerea inventarea de noi arme cu care să ne dăm în cap. Şi, no, normal, şi noi să intrăm în "rândul lumii" am zis că poate ne-om alege ce ceva. Aşa că ne-am băgat. Eh, nici n-am intrat bine în război că Regele României Carol I de Hohenzollern primise un e-mail de la tac’su:

– Bă, cum lupţi tu împotriva familiei tale de sânge albastru, mă, şarpe la sân ce eşti! Eu te-am făcut, eu te omor!

Evident, mai tânărul războinic i-a scos bătaia din cap lu tac’su, ca pedeapsă pentru micilie picioare-n gură pe care şi le lua când mai spărgea câte vreo vază Ming, în copilărie. Tot evident, binele câştigă întotdeauna. În prima repriză. Nu de alta, dar bag de seamă că în episodul al doilea, cel de peste 100 de ani (adică de prin 2018), Luke ăsta şi-o cam ia vârtos în freză. Cam ca-n film, aşa.